HC Zalău, cu gândul la prima victorie din retur

Duminică, ora 12:30, Sala Sporturilor
HC Zalău – CSU Danubius Galaţi

„Pentru noi, returul abia acum începe”, afirma managerul Gheorghe Tadici după meciul pierdut la Bucureşti, în etapa a doua a returului. Handbalistele zălăuane au stat în prima etapă, având în vedere că CSM Ploieşti s-a retras din campionat, astfel că un succes duminică, în faţa celor de la Danubius Galaţi, ar însemna prima victorie din partea a doua a sezonului.
Formaţia condusă de Gheorghe Tadici se situează pe locul patru în clasament, cu 22 de puncte acumulate, la o lungime în spatele ocupantei locului trei, SCM Craiova.
„Este foarte important ce se va întâmpla la fiecare meci, pentru că am văzut surprize şi în etapa a doua, când Măgura Cisnădie a terminat la egalitate duelul de pe teren propriu cu Universitatea Cluj, un rezultat care nu avantajează nicio echipă. Campionatul este foarte disputat. Toate echipele de pe primele opt locuri şi-au propus un loc de cupă europeană, iar în luna martie, când va fi pauză în Liga Naţională, vom avea şi noi o discuţie în acest sens cu finanţatorii şi acţionarii. Ne propunem să facem mai multe puncte decât în turul campionatului”, a declarat Gheorghe Tadici.
Chiar şi în cazul unei victorii, zălăuancele vor rămâne, foarte probabil, pe poziţia a patra, având în vedere că adversarul Craiovei din această etapă este Unirea Slobozia, însă în runda a patra, oltencele vor sta, în timp ce Zalăul lui Tadici poate reveni pe podium dacă învinge pe teren propriu Corona Braşov.
Partida dintre HC Zalău şi CSU Danubius Galaţi este programată duminică, la ora 12:30, iar preţul unui bilet este de 5 lei. tichetele se vor pune în vânzare începând cu ora 10, la casieria Sălii Sporturilor.
Meciul va fi oficiat de bucureşteanul Mihai Pârvu şi buzoianul Mihai Potârniche. Observator din partea Federaţiei Române de Handbal a fost delegat Ioan Chiar, din Maramureş.
Programul complet al etapei: SCM Craiova – CSM Unirea Slobozia, Universitatea Cluj – CSM Bistriţa, HC Zalău – CSU Danubius Galaţi şi ASC Corona Braşov – HCM Râmnicu Vâlcea. Dunărea Brăila şi Măgura Cisnădie stau. S-a disputat în avans partida dintre CSM Roman şi CSM Bucureşti, încheiată cu scorul de 24 – 27.
Clasament:
1. CSM Bucureşti 14 13 0 1 418 – 293 39p
2. HC Dunărea Brăila 13 10 1 2 344 – 315 31p
3. SCM Craiova 13 7 2 4 340 – 314 23p
4. HC Zalău 12 7 1 4 287 – 290 22p
5. CSM Roman 13 6 3 4 327 – 306 21p
6. HCM Râmnicu Vâlcea 12 6 1 5 287 – 299 19p
7. Corona Braşov 12 5 1 6 309 – 322 16p
8. „U” Cluj 13 4 3 6 331 – 322 15p
9. CSM Bistriţa 13 4 0 9 343 – 375 12p
10. CS Măgura Cisnădie 13 3 2 8 295 – 338 11p
11. Danubius Galaţi 13 3 0 10 260 – 314 8p*
12. CSM Unirea Slobozia 13 1 2 10 314 – 367 5p
*Echipă penalizată pentru folosirea unei jucătoare în stare de suspendare

Leave a Comment