Gheorghe Tadici a afirmat în repetate rânduri în prima parte a campionatului că jucătoarele care nu vor da randamentul dorit, vor părăsi echipa la finalul turului. Ştefania Lazăr a fost prima handbalistă care s-a despărţit în acest sezon de HC Zalău, unul dintre motive fiind, însă, şi problemele familiale. A venit rândul Adinei Cîrligeanu să-şi ia „la revedere” de la colegele de echipă, jucătoarea nemaifiind inclusă în lot pentru primul meci din retur, cel cu CSM Bucureşti.
Gheorghe Tadici a umplut rapid golurile lăsate de cele două, transferând la echipă două jucătoare tinere, de perspectivă, Dana Abed Kader şi Sabrina Lazea, ambele evoluând la CSM Cetate Devatrans până în această iarnă. Prima este campioană mondială de junioare cu naţionala României.
Ambele au ajuns la Zalău înaintea meciului cu Unirea Slobozia, Abed Kader fiind introdusă în teren de antrenorul Tadici încă din acel meci.
„Fetele m-au primit foarte bine la Zalău, m-am acomodat repede la această echipă. Nu m-am aşteptat să fiu introdusă încă din primul meci, mai ales că veneam după o perioadă de pauză şi nu eram pregătită. Domnul Tadici a avut, însă, încredere în mine, este un antrenor foarte valoroc, cu care poţi face performanţă. Sper să iau o medalie cu echipa din Zalău, dacă se poate, chiar în acest an”, ne-a declarat jucătoarea.
Abed Kader a înscris două goluri atât în partida cu Unirea Slobozia, care a însemnat şi meciul de debut la HC Zalău, cât şi în jocul cu CSM Bucureşti.