Un băieţel în vârstă de doar 6 ani a ajuns la spital în stare gravă, după ce a căzut în gol de la etajul al treilea al blocului în care locuia, în cartierul Brădet, aproape de Penny Market. Incidentul a fost anunţat la numărul unic de urgenţă 112, miercuri, 25 ianuarie, în jurul orei 7.30. Copilul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, conştient, cu plagă complexă facială.
Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, micuţul fusese lăsat peste noapte în grija unchiului şi a mătuşii, mama sa lucrând de noapte. Dimineaţă, în jurul orei 6.45, cei doi au plecat la serviciu, copilul fiind lăsat singur în casă, pentru o jumătate de oră, până la sosirea mamei. Nerăbdător, băieţelul a ieşit pe balcon, iar în momentul în care şi-a zărit mama, s-a aplecat peste balustradă şi s-a prăbuşit pe caldarăm, sub ochii celei care i-a dat viaţă.
Oamenii legii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.