Țara zilelor libere

Daniel Săuca

Irina a murit într-o săptămână așa-zis liberă. Blestemată săptămână! Nu aveai cu cine comunica la un nivel „mai înalt”. Și pentru că mulți medici (mai mult sau mai puțin (i)responsabili) erau liberi, cică pentru a sărbători ziua națională. Și pentru că părinții au fost lăsați singuri, de un sistem infect, să se descurce cum pot. Să caute ei soluții pentru salvarea unei vieți (poate voi mai scrie despre această „experiență” prea tristă). Sistemul era liber! Mi-a revenit în minte povestea „liberelor”: guvernul, fără să se consulte cu nimeni (au fost întrebate, măcar de formă, măcar confederațiile sindicale?), a decretat iar o „mini-vacanță” pentru așa-numiții bugetari, cică pentru a sărbători „mica unire”. În fapt, „mini-vacanța” a paralizat întreaga țară. Elevii nu au mers la ore (le vor recupera într-o sâmbătă?), profesorii și învățătorii la fel, ziarele nu și-au tipărit edițiile, multe (dacă nu toate) băncile au fost închise, destui „privați” și-au lăsat liberi angajații (urmând, desigur, să „recupereze”), sistemul de sănătate, și așa șubred, parcă incapabil de schimbare, s-a confruntat cu noi probleme. Nu a funcționat, destul de probabil, nimic în cele două zile așa-zis libere (în afară de situațiile de urgență). Două zile care nu au folosit nimănui (poate turismului, dar e de dovedit). Nici așa-numiților bugetari (au fost, oricum, destui care au lucrat, rămâne de văzut dacă vor primi „libere” în compensare). Nici ridicării nivelului de patriotism al poporului (chiar așa, știți ce s-a întâmplat esențial în ianuarie 1859, în afară de câteva truisme școlărești?), nici statului. Și mai îngrijorătoare este goana (nu m-aș mira) imbecilă după zile libere. Se înmulțesc „mini-vacanțele” cu voie de la guvern, tot mai mulți salariați (și de la stat și din mediul privat) încearcă să „fenteze” printr-o sarabandă incredibilă de cereri de „libere” (pentru te miri ce), la care se adaugă concediile medicale (discută cineva serios despre starea de sănătate reală a angajaților români?), avântul proletar al parlamentarilor, care nu prididesc să inventeze noi sărbători naționale (zile libere), și, nu în ultimul rând, „talibanismul” clasic al sistemului bisericesc (sunt probabil prea multe sărbători, alte „libere”, cum ar veni). Să nu uit: concediile și alte drepturi legale pe care, oricum, angajatul post-mioritic le are; concediile cadrelor didactice; week-end-urile prelungite. Sunt curios dacă acest subiect poate fi discutat cu calm, chiar și polemic. Mai sunt curios dacă recent anunțatele majorării de salarii în așa-numitul sector bugetar vor contribui la ridicarea nivelului performanței, mă rog. E și asta o posibilă temă de meditație. Pe lângă multe altele: funcționarea sistemelor de învățământ, justiție, informații, pensii etc.
P.S.: Președintele țării vrea referendum. Foarte bine. Nu-i întreabă, totuși, pe români și câte zile libere vor într-un an?