Începând din acest an ziua Unirii Principatelor Române, cunoscută și ca “Mica Unire”, 24 ianaurie va fi zi liberă nelucrătoare pentru toți românii, asta după ce anul trecut Parlamentul a adoptat o lege în acest sens, act normativ promulgat și de șeful statului, Klaus Iohannis. Având în vedere faptul că în acest an, 24 ianuarie va fi într-o zi de marţi, guvernanţii iau în calcul ca şi ziua de luni, 23 ianuarie, să fie una liberă, astfel încât weekendul următor să fie transformat într-o minivacanţă de patru zile.
Se analizează aşadar, în cadrul Executivului, ca ziua de luni, 23 ianuarie să fie liberă în special pentru cei din sistemul de stat. Pentru cei din sistemul privat, alegerea va rămâne la latitudinea fiecărui angajator. Cu siguranţă, până vineri, vom avea un răspuns concret din partea guvernanţilor însă surse de la Bucureşti dau deja ca certă această decizie ce urmează a fi luată până vineri.
Codul Muncii prevede 14 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Unirii Principatelor Romane, Ziua Internaţională a Muncii, Ziua Copilului, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României.