Ghiță!, Ghiță!…

Daniel Săuca

Sunt de acord, cu amândouă mâinile și cu tastatura: în România nu ne putem plictisi! La două, hai trei zile apare Ghiță la portița propriului post tv și ne mai livrează o poveste cu timpane, șpioni, valize, autostrăzi și alte „porcării”. Între timp, televiziunile de așa-zise știri, presa, mass-media, cum doriți, nu toate (să nu generalizăm, tovarăși! se aude și prin Sălaj? Mulțumesc!), ne spun că a revenit la putere, nici mai mult, nici mai puțin, partidul comunist (asta și pentru că există Ministerul Culturii și al Identității Naționale – minister care s-ar putea transforma în unul al propagandei – sau Ministerul Muncii și Justiției Sociale), că Liviu Dragnea a ajuns „El Lider Maximo” (Cornel Nistorescu scrie chiar că „Liviu Dragnea este mult mai puternic. Procentele PSD-ului în alegeri i-au umflat muşchii, i-au surescitat creierul şi i-au dezlănţuit subconştientul”), că s-a descoperit o „gaură în buget” de vreo 10 miliarde de lei (știrea „pe bune” zice că „execuţia pe 2016 indică un minus de 14 miliarde de lei faţă de veniturile prognozate la rectificarea din noiembrie 2016”, conform mediafax.ro)…. Sunt de acord, cu amândouă mâinile și cu tastatura și cu ecranul: în România nu ne putem plictisi! Sorin Grindeanu e chemat la Cotroceni să dea explicații și „pe buget”, „Cumințenia Pământului” n-a fost deloc cuminte, se închid sau nu școlile de la atâta amar de frig, salariile demnitarilor sunt prea mari, ale bugetarilor prea mici, de unde atâția bani pentru creșterea salariilor personalului din administrația publică și din „cultură”, ce se întâmplă, domnule, cu directorii de școli, sunt numiți sau nu pe criterii politice, „Daniel Constantin să se ocupe de Mediu” (Liviu Dragnea)… Sunt de acord, cu amândouă mâinile și cu tastatura și cu ecranul și cu mouse-ul: în România nu ne putem plictisi! Nici în Sălaj. Cine va fi noul prefect? Ce schimbări vor avea loc?… Până una alta și evoluția la paralele tranziției ale vechilor și noilor combatanți politici, să rămânem în așteptatea lui Ghiță… „Nimic nu-i bun de când/Mă gândesc la Ghiță/ Dar Ghiță nu-i în sat/ Eu m-am interesat/ Îmi pare că-i plecat/ După graniță…” (Cleopatra Stratan)…

6 Thoughts to “Ghiță!, Ghiță!…”

  1. Anonim

    HAI CU ARTICOLUL DESPRE GHITA POP, MILITIAN AJUNS POLITICIAN

  2. Anonim

    Ghita marele infractor era prieten ,, la catarama” cu Ponta Victor.Un proverb cunoscut spune asa:cine se aseamana se aduna!

  3. Tăunu

    D-le Săuca, vă rog eu frumos, scrieţi un articol despre cum vedeţi d-voastră actuala „democraţie” în care, un şef al noii securităţi îl ameninţă pe primul ministru că-l bagă în puşcărie dacă construieşte autostrada Braşov -Comarnic şi că nu-l ia cu el în SUA dacă nu o nominalizează pe Kovesi la DNA, Ponta confirmă practic . Măcar pe vremea dictaturii comuniste, ştiţi, aia, cruntă, tristă şi sinistră ştiam un lucru, securiştii pocneau din călcâie în faţa şefilor de la partid. Ce ziceţi, cum e mai bine, avem două situaţii distincte, şi, vă rog, fără utopii !

    1. Trahanache

      Fara utopii ?, zici stimabile, pai cum sa ai astfel de pretentii, cand insasi comentariul tau este o utopie. Un sfat prietenesc, lasa-l pe Ghita si alegeti alt model de urmat.

  4. .

    DANIELE esti cumva pe pista falsa si nu vrei sa pricepi sau faci pe plangaretul? nu ma asteptam de la tine la o asa pozitie ok?????

  5. .

    TAUNULE de acord insa trebuie vazut si alt aspect de ce D-l PONTA ajuns la guvernare cu USL avand votul MASIV al poporului nu a impus LEGAL modificarea legilor nedrepte si sa pretat la COABITARE a avut cumva palaria prea mare ? si a ajuns invins de sistem Doresc si lui DRAGNEA sa pateasca la fel Isi merita soarta Daca ai puterea foloseste-o.

Leave a Comment