Fotbalul este considerat „sportul rege” în România. Nu, însă, şi pentru Gheorghe Sabău, sălăjeanul din conducerea Federaţiei Române de Rugy, care a renunţat la fotbal pentru a învăţa tainele „sportului cu balonul oval”. A ajuns să practice rugby dintr-o întâmplare, arătându-i unui coleg unde este Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca. A făcut junioratul la CSS Viitorul Cluj, iar timp de 15 ani a evoluat la echipa de seniori a Universităţii Cluj. A rămas în domeniu şi după ce şi-a încheiat cariera de jucător, devenind arbitru naţional şi internaţional, apoi observator de rugby.
Născut în satul Motiş (Cehu Silvaniei), Gheorghe Sabău a urmat ciclul gimnazial în localitatea de origine, după care s-a mutat la Cluj-Napoca, absolvind în 1978 Liceul Industrial Clujana. A continuat studiile la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Avram Iancu”, dar şi studiile masterale în Ştiinţa Sportului la Universitatea „Babeş-Bolyai”. La aceeaşi universitate a urmat şi studiile de doctorat în cadrul Facultăţii de Sociologie, iar în 2010 a susţinut teza de doctorat în sociologie sportivă, cu tema „Efectele practicării mişcării fizice organizate asupra calităţii vieţii”.
În 1998, Gheorghe Sabău a devenit cadru didactic universitar, fiind până în acest an şi decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Bogdan Vodă” din Cluj-Napoca. Profesorul Sabău ocupă de trei ani şi funcţia de director de Dezvoltare în cadrul Federaţiei Române de Rugby în Regiunea Transilvania-Nord, afirmând că şi-a dorit foarte mult să promoveze sportul care l-a consacrat şi în judeţul său natal.
A renunţat la fotbal pentru rugby
Reporter: Cum a început pasiunea pentru „sportul cu balonul oval”, pentru că proveniţi dintr-un judeţ în care nu există tradiţie în rugby?
Gheorghe Sabău: Întâmplarea a făcut ca în liceu să am un profesor de tehnologie, Nicolae Matoana, care juca la „Agronomia” echipă de primă divizie şi care insista să-l convingă pe un coleg (Valentin Tăut) să meargă la rugby. Acesta nu ştia unde se află Parcul Babeş, aşa că m-am oferit să-l conduc. Antrenorul de atunci de la CSS Viitorul Cluj, regretatul Ştefu Alexandru, mi-a oferit un tricou şi m-a poftit să fac şi eu antrenament cu echipa de juniori. Mi-a plăcut atât de mult, încât am renunţat la fotbal, unde eram legitimat, şi am rămas definitiv la rugby.
Rep.: 15 ani la Universitatea Cluj. Cu ce amintiri aţi rămas după toţi aceşti ani?
G.S.: Au fost doi ani de juniorat la CSS Viitorul Cluj, apoi 15 ani la echipa de seniori, care a activat sub diferite nume începând cu Agronomia, Politehnica, Universitatea şi Universitatea 16 Februarie. Se pot scrie cărţi întregi despre antrenamente, jocuri, cantonamente şi tot ce a însemnat cariera de jucător. Răsfoind albumele de poze zilele trecute, mi-am dat seama cât de norocos am fost intrând într-o astfel de lume, cu oameni deosebiţi, antrenori, colegi, suporteri adevăraţi şi cred că prietenia care dăinuie şi acum este cel mai minunat lucru.
Rep.: Aţi rămas în fenomen, aţi continuat ca arbitru de rugby, iar în prezent sunteţi observator. Ce v-a determinat să alegeţi această meserie. Nu aţi fost tentat niciodată să deveniţi antrenor?
G.S.: Nimic nu se compară cu activitatea din iarbă. Aşa se face că, din anul 1993 până în 2011 am activat ca arbitru naţional, iar din 1998, şi international. În acestă perioadă au fost şi câţiva ani buni de antrenorat la nivel de copii, iar cel mai important produs este Gal Csaba, ani la rând campion cu Baia Mare şi prezent la Cupe Mondiale. Alături de acesta, mulţi din generaţiile respective au făcut pasul spre marea performanţă. Apoi, odată puse ghetele în cui, am făcut pasul spre observatori. Să ştiţi că aceasta nu este o meserie, este plăcerea de a rămâne aproape de sportul iubit, de jucători, antrenori, oameni de rugby. Din 2008 sunt şi observator internaţional, ceea ce te face să fii aproape de fenomen la cel mai înalt nivel.
Rep.: Ce a stat la baza numirii în funcţia de director de Dezvoltare al Federaţiei Române de Rugby în Regiunea Transilvania?
G.S.: Au fost unele schimbări la varf în Federaţia Română de Rugby, iar în acel moment, cu aproape trei ani în urmă, acest post a rămas vacant. Nu am ezitat să spun da, deoarece rugbyul înseamnă foarte mult pentru mine şi mi-am dat seama că se mulează pe ceea ce-mi place şi unde aş putea să mă fac util, iar acest lucru s-a produs.
Rep.: Unde am putea să clasăm rugby-ul, din punct de vedere al atenţiei şi al impactului pe care-l are în România?
G.S.: Orice om trage focul sub oala lui… Dacă ar fi după mine, prin prisma rezultatelor echipei nationale, l-aş plasa pe primul loc, ţinând cont de faptul că nu am lipsit de la nicio Cupă Mondială, jucând tot timpul la nivel înalt. Pe plan naţional, odată cu mediatizarea din ce în ce mai mare, impactul este unul pozitiv, ceea ce ne uşurează într-o oarecare măsura activitatea de dezvoltare. Toate acţiunile Federaţiei prin departamentul nostru, nu fac altceva decât să mediatizeze rugby-ul, să-l promoveze şi să-l facem cunoscut în toate colţurile ţării.
„În momentul în care Şcoala Gimnazială „Andrei Mureşanu” s-a calificat la faza finală a competiţiei „Muguri de Campioni”, cei din Bucureşti nici nu ştiau în ce zonă se află Cehu Silvaniei”
Rep.: Sunteţi omul care aţi făcut cunoscut rugby-ul (rugby tag) şi în judeţul nostru. Cum au reacţionat elevii şi copiii la un sport cu care nu au mai avut nicio legătură în trecut?
G.S.: Nesperat de bine! A fost o noutate, a fost altceva. Cred că a fost sarea şi piperul care a lipsit din activitatile lor, fie la orele de educaţie fizică, fie la compeţiile oficiale sau nu. Un sport dinamic, antrenant, care-ţi pune şi mintea la contribuţie şi care poate fi jucat de către toţi copiii, indiferent de vârsta sau baza materială (teren de joc).
Rep.: Ce concluzii putem trage după aproape doi ani în care rugby-ul a fost promovat în Sălaj?
G.S.: Personal sunt mulţumit. Sălajul este juteţul meu natal şi-am ţinut mult să implementez rugby-ul şi aici. Odată cu proiectul „Muguri de campioni”, implementat în 29 de judeţe virgine în rugby din România, Sălajul a ieşit în evidenţă prin echipa Şcolii Gimnaziale „Andrei Mureşanu” din Cehu Silvaniei care a câştigat faza judeţeană şi zonală iar la Bucureşti a câştigat toate meciurile programate. Toţi se întrebau unde este Cehu Silvaniei. Apoi, au ţinut aproape cei din Buciumi, Dragu, Agrij şi Treznea, vorbind de competiţiile judeţene, cu profesori deosebiţi, faţă de care am tot respectul.
Rep.: Ce vă propuneţi în 2017 la nivel de Sălaj?
Rep.: În primul rând, continuitate. Sunt convins că cei enumeraţi mai sus au deja acest microb în sânge, dovadă stă faptul că nu au lipsit de la nicio competiţie oficială. Rugby-ul este altceva, este o stare de spirit, păcat că cei din celelalte unităţi de învăţământ se rezumă la a participa (nici aici toţi) doar în competiţiile şcolare oficiale. În general, la rugby vine cine vrea şi rămâne cine poate. Noi, ca federaţie, oferim şanse egale tuturor, materiale logistice şi cursuri gratuite pentru toată lumea. Cei cu spirit conservator aderă mai greu la nou, cu toate că tot ceea ce ţine de rugby tag în şcoală îmbogâţeşte bagajul motric al copiilor, indiferent care ar fi temele lecţiilor. Sunt suficiente elemente din rugby tag care să completeze mijloacele folosite în ora de educaţie fizică.
„Sălajul duce lipsă de oameni specializaţi în rugby”
Rep.: La ceea ce aţi văzut în judeţul nostru în cei aproape doi ani de când promovaţi acest sport, putem vorbi într-un viitor apropiat despre o echipă de juniori care să activeze într-o competiţie naţională?
G.S.: A fost o tentativă anul acesta în Cehu Silvanei, însă a eşuat datorită mentalităţii părinţilor şi chiar a autorităţilor locale. Am încercat marea cu degetul cu profesorul Sergiu Moldovan (profesor de sport la Şcoala Gimnazială „Andrei Mureşanu” Cehu Silvaniei) însă, lipsa de cultură rugbystică a fost mai mare decât dorinţa noastră. Ne-am dorit să începem cu mini-rugby copii de 8, 10 sau 12 ani, dar aşa cum am spus, am eşuat, dar nu dezarmăm. Ducem lipsă în judeţ de oameni de rugby, foşti jucători sau absolvenţi de EFS cu specializarea rugby, care ar putea fi liantul principal în demersul nostru. Competiţiile la aceste categorii de vârstă sunt la nivel regional, fără costuri mari, fiind nevoie de voinţă şi înţelegerea tuturor factorilor implicaţi.
Rep.: Care sunt, practic, principalele acţiuni sau competiţii pe care FRR le desfăşoară cu privire la promovarea acestui sport în rândul elevilor?
G.S.: Avem două copetiţii majore la care FRR este doar parteneră cu implicaţii majore alături de Ministerul Educaţiei şi Cercetării: Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar destinată ciclului primar şi liceal, iar a doua este Olimpiada Gimnaziilor. Aici se desfăşoară competiţii locale, zonale, judeţene, interjudeţene şi naţionale, iar pe lângă acestea, Federaţia împreună cu unele unităţi de învăţământ organizăm competiţii neoficiale pe diferite categorii de vârstă, în această toamnă am avut două astfel de acţiuni foarte frumoase la Dragu şi Cehu Silvaniei.
Rep.: Sunteţi cadrul didactic universitar. Cum vedeţi interesul tinerilor din ziua de azi pentru sport, în general şi rugby-tag, în special?
G.S.: Sunt cadru didactic univeritar în continuare, însă, din acest an am renuntat la funcţia de decan, pentru a avea mai mult timp pentru rugby. O parte din inimă îmi este în continuare alături de aceşti studenţi minunaţi.
Sportul acoperă necesităţile de bază ale fiinţei umane de la o stare de bine, la o formare integrală a persoanei din punct de vedere motor, cognitiv, afectiv; de la îmbunătăţirea condiţiei fizice la necesitatea antrenării pentru competiţii sau doar în sens recreativ. Sportul este mijlocul cel mai accesibil de educare fizică şi morală a indivizilor, iar rugby-ul cultivă calităţi precum curajul, onestitatea, dârzenia, tenacitatea, perseverenţa, fair-play-ul, etc. Acestea sunt numai câteva din calităţile cu care omul se recomandă prin sport în societate. Din păcate, tinerii sunt din ce în ce mai greu de convinşi să vină spre sport, cu atât mai mult spre rugby. Abilitatea noastră de a persevera, în ciuda obstacolelor şi a dezamăgirilor, denotă încredere în noi înşine. Perseverenţa este o „calitate de fier” în drumul spre succes.
Rep.: Răspundeţi de dezvoltarea mini rugby-ului în Regiunea Transilvania. În ce judeţ a avut acest sport cea mai mare „priză” la copii?
G.S.: Privind mini-rugby-ul zonal, Clujul este judeţul cu cel mai mare număr de echipe, urmat îndeaproape de Timiş, Maramureş, Sibiu. Avem veşti bune dinspre Hunedoara, Bihor şi Bistriţa-Năsăud, pe care le aşteptăm să facă pasul cel mare. Aici, împreuna cu colegul Sorin Rus, director pe Transilvania-Sud, am reuşit să punem în practică un Campionat Regional, care se desfăşoară cu regularitate de doi ani de zile. De aici, cei mai importanţi jucători ajung la cluburile de juniori din zonă sau chiar la centrele de excelenţă.
Rep.: Cum arată o zi din viaţa Directorului de Dezvoltare al Federaţiei Române de Rugby în Regiunea Transilvania Nord?
G.S.: Agenda este plină tot timpul. În perioada necompetiţională, lucrăm la diferite proiecte pe care dorim să le implementăm în zonele arondate. Organizăm diferite cursuri de iniţiere cu profesorii de educaţie fizică şi sport, cursuri şi întâlniri cu antrenorii de minirugby şi juniori.
Lucrăm mult în teritoriu cu inspectorii şi profesorii de EFS judeţeni, care se implică foarte mult în acţiunile noastre, chiar le aduc mulţumiri pe acestă cale. Organizăm competiţii oficiale şi neoficiale, în special de rugby tag în sală, deoarece vremea nu ne permite să le desfăşurăm în aer liber. Încercăm să mediatizăm ceea ce facem chiar şi acum, cu ajutorul dumneavoastră.
„Rugby-ul este un sport de contact, nu neapărat un sport dur”
Rep.: Rugby-ul este privit de anumiţi copii şi părinţi ca un sport dur, în care accidentările pot apărea mult mai uşor decât la fotbal, spre exemplu? Ce le transmiteţi celor care privesc rugby-ul în acest fel?
G.S.: Rugby-ul este un sport de contact, nu neaparat un sport dur. În zilele noastre, copiii încep să joace de mici, fiind competiţii oficiale de sub 8, 10, 12 şi 14 ani, cu regulament specific vârstei. Abia apoi fac pasul spre juniorat. În tot acest timp, copiii deprind tainele rugby-ului prin jocuri dinamice specifice, performanţa rămâne pe planul doi, plăcerea şi buna dispozitie este la loc de frunte.
Fiecare sport are caracteristicile şi frumuseţea lui, însă rugby-ul este decatlonul sporturilor, iar cum spunea şi regretatul meu antrenor, Paloşeanu Alexanrdu, „este şahul de pe teren”!
Rep.: Din punct de vedere al câştigului financiar, mă refer în special la sportivi şi antrenori, cu ce sport poate fi comparat rugby-ul în România? Sau, unde s-ar clasa din acest punct de vedere?
G.S.: Îmi este greu să fac o analiză comparativă, neavând toate elementele necesare. Echipele de top din România îşi respectă jucătorii din acest punct de vedere, dar, la fel ca în alte sporturi, când apare o ofertă bună, aceştia pleacă în marile campionate ale Europei, în special Franţa, Anglia şi Italia.
Pot să vă asigur de faptul că, un copil care începe să practice rugby, spre deosebire de alte sporturi, nu se gândeşte nicio clipă cât va câştiga în momentul în care va ajunge senior. Vedeţi… detaliul face diferenţa!
Rep.: Cum este văzut rugby-ul românesc la nivel european şi mondial?
G.S.: După cele 6 naţiuni, ne luptăm cu Georgia pentru următorul loc. Clasarea pe locul 7 sau 8 în Europa, ne aduce automat calificarea la Cupa Mondială, ceea ce este primordial pentru România şi nu numai. Pe plan modial, suntem pe un onorant loc 16, iar ultimele meciuri internaţionale ne îndreptăţesc să sperăm la mai mult. Oricum, obiectivul major al Romaniei este calificarea la Cupa Mondială din 2019, din Japonia.
Rep.: Ce înseamnă rugy-ul pentru omul Gheorghe Sabău?
G.S.: Metaforic vorbind, prin vene curg globule ovale. Rugby-ul poate fi privit de mulţi oameni, practicat de foarte mulţi, însă puţini pricep că este un mod viaţă. Pentru mine, este un mod de viaţă. Singurul mod de a realiza lucruri minunate e să iubeşti ceea ce faci. Iar eu iubesc ceea ce fac. Dacă ar fi să-l parafrazez pe Pablo Picasso „prefer să mor de pasiune decât de plictiseală”.
Pasiunea şi dragoste pentru rugby este o adevarată pasăre Phoenix; când cea veche piere în foc, o alta, nouă, se ridică din cenuşa ei. Aşadar, lăsaţi copiii să vină la rugby, veniţi alături de noi să creştem generaţii frumoase şi sănătoase. Apoi performanţele vor veni de la sine!
