Unul dintre cei trei poliţişti sălăjeni trimişi recent în judecată pentru diverse fapte penale şi-a aflat, zilele trecute, pedeapsa. Acuzat de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, Andrei Horaţiu Duca, agent în cadrul Biroului Rutier Zalău al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, a fost găsit vinovat de către magistraţii Judecătoriei Zalău.
Tănărul poliţist a fost condamnat la un an închisoare pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi la un an şi şase luni închisoare pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare. Judecătorii au stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea, de un an şi jumătate de închisoare, la care au adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, rezultând, astfel, un an şi 10 luni de închisoare.
Omul legii va beneficia, însă, de amânarea aplicării pedepsei rezultante, pe un termen de supraveghere de doi ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.
40 de zile de muncă în folosul comunităţii
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, precum şi întoarcerea, să comunice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În plus, omul legii a fost obligat ca timp de 40 de zile să presteze muncă în folosul comunităţii în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău şi al Parohiei Ortodoxe Zalău. Mai mult decât atât, Andrei Duca va trebui să frecventeze un curs de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
Poliţistul a atacat la Curtea de Apel soluţia primei instanţei.
Riscă să fie dat afară din Poliţie
Reamintim că Duca a fost trimis în judecată în 19 octombrie, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare. Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în perioada 23-29 septembrie 2016, angajatul Biroului Rutier Zalău, „în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a condus pe drumurile publice un autoturism marca BMW neînmatriculat, pe care a montat în prealabil plăcuţele cu numărul de înmatriculare CJ-09-KGA”. Numărul respectiv era atribuit în mod legal, la momentul comiterii faptelor, unui autoturism marca Opel Frontera, susţin anchetatorii.
La volanul maşinii cu numere false, omul legii s-a plimbat chiar şi pe principala arteră din municipiu. În total, inculpatul cu uniformă a comis şapte acte materiale, corespunzătoare fiecărei zile din intervalul menţionat. Rutieristul a fost pus la dispoziţie încă din momentul punerii în mişcare a acţiunii penale. În cazul unei condamnări definitive, el va fi exclus din Poliţie.
Risca sa fie dat afara din politie?
Cu dosar penal nu poti lucra in politie!
P_ _ a mea de legi din tara asta!
Traim in tara lui Papura Voda!
Hai sa emigram in Canada. Si asa este plin centrul cu afise de Emigrare Canada.
Dovezi clare, condamnare cu executare. Simplu.
Executare ? Asa se zice mai nou la suspendare ?
escroci ce sunteti
Încă mai are morcov în cur că o facut recurs procurorul si cazul se judecă la Cluj
Afara din politie!