În aceste zile, preoţii ortodocşi sfinţesc locuinţele enoriaşilor care îi primesc cu crucea/Iordanul. Însoţiţi de cântăreţi ori de alţi slujitori ai bisericii, ei pornesc prin parohii încă din prima zi a anului, astfel încât până în 5 ianuarie, în ajun de Bobotează, să poată vesti botezul Mântuitorului Iisus Hristos şi binecuvânteze casele tuturor credincioşilor care îi aşteaptă cu uşa deschisă.
Mersul cu Iordanul este un ritual bisericesc vechi şi presupune sfinţirea caselor cu Aghiasma Mare, o apă ce se sfinţeşte în lăcaşul de cult printr-o rânduială specială, doar în acest moment al anului, după cum explică preotul Claudiu Nechita, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Sălajului.
Potrivit spuselor sale, se foloseşte apă pentru că aceasta este considerată element primordial, ce întreţine viaţa şi care are o acţiune purificatoare, curăţitoare: „Pentru întreţinerea sufletului său, omul are nevoie de o altfel de apă şi de o altfel de curăţire: apa sfinţită. O vorbă din popor spune că <omul sfinţeşte locul>. Din păcate, însă, nu mereu se întâmplă asta, aşa că este nevoie să curăţim locul în care trăim, pentru a-l transforma într-un mic colţ de rai, ca să ne vie mai uşor să ne îndeplinim misiunea pe care o avem în calitate de creştini”.
Cu prilejul acestei vizite pastorale, cu ajutorul unui mănunchi de busuioc cufundat în vasul cu apă sfinţită, preoţii stropesc prin casă şi îi binecuvântează pe toţi membrii familiei, lucrurile pe care aceştia le folosesc, dar şi întreaga gospodărie. În tot acest timp, preotul ţine în mâna dreaptă crucea şi cântă Troparul Bobotezei: „În Iordan botezându-Te, Tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat, că glasul părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te şi Duhul, în chip de porumb, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, mărire Ţie”.
Reprezentantul Episcopiei Sălajului susţine că acest ritual se execută anual, întrucât sărbătoarea Bobotezei este considerată una a reînnoirii, a începutului unei noi vieţi duhovniceşti. Sosirea preotului cu Iordanul este vestită, în special în comunităţile rurale, de copii care sună din clopoţei, făcând mare larmă. „Este important să ne raportăm la acest moment ca şi cum l-am primi pe Dumnezeu în casă, iar pentru asta trebuie să avem sufletul acasă. Să aşteptăm preotul cu casa curată, rânduită, ca semn al primirii lui Dumnezeu, şi cu o lumânare sau o candelă aprinsă”, subliniază pr. Claudiu Nechita.
Cu acest prilej se colectează şi taxa de cult, care, pentru acest an, a fost stabilită la 120 de lei de familie.
Ei ar trebui sa intre umili in casele oamenilor, nu cu atitudinea de fiinte superioare.
Mersul cu Iordanul este un ritual bisericesc vechi si bine platit !!
<>
Deci totul se plateste cu bani frumosi, nici nu mai trebuie sate rogi, caci poti da bani la preoti/biserica si ei fac asta in locul tau.
Și când vine iordanianul trebuie zis As-Salāmu `Alaykum?
Taxa de cult- serios? Toti instituie taxe, ca au sau n-au autoritate si cadru legal, ca sa nu vorbesc de cel moral. Taxa de cult pt ce? mai exact? Bani a caror traseu nu poti sa-l urmaresti, decat doar sa-l obsevi in diferite masini scumpe ale preotilor, marmura din china, si candelabre de nu stiu de unde..si alte excentricitati. Cu respect pt preoti si ce reprezinta ei, dar cand e vorba de lucrurile astea, oamenii ar trebui sa aiba curajul sa gandeasca si sa spuna, nu doar sa se supuna, pt ca sunt lucruri cat se poate de ,,lumesti”.
Pai bine Andreea Vilcovschi, la documentarea pentru acest articol, nu stiai ca „Primirea cu Iordanul”, respectiv sfintirea caselor cu prilejul Bobotezei este identic si pentru preotii si credinciosii greco-catolici? Sau iar ai primit dispozitii „de sus” sa treci cu vederea acest lucru? In orice caz, un comportament rusinospentru redactia ziarului!
ziarista asta sigur are ceva cu popii lui petroniu iar cu papistasii nu . ia vedeti al cincilea cuvant din articol !
De ce stergeti comentariile care nu va convin /////////