Din 1 ianuarie 2017 a intrat în vigoare o serie de prevederi ale Codului fiscal şi câteva măsuri cuprinse în diverse acte normative aprobate în 2016. Astfel, anul a început cu scăderea cotei generale de TVA de la 20 la sută la 19 la sută, eliminarea taxei pe construcţiile speciale şi a supraaccizei la carburanţi, în valoare de 7 eurocenţi/litru.
Lista taxelor și impozitelor care s-au modificat din 1 inuarie 2017 este însă mult mai largă. Principalele modificări aplicate din 1 ianuarie 2017 sunt: impozitul pe construcţii special este eliminat de la 1 ianuarie 2017; începând cu 1 ianuarie 2017 cota standard de TVA va fi 19 la sută, existând şi două cote reduse de TVA de 5 la sută şi, respectiv, 9 la sută; se introduce plafonul maxim al bazei lunare de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate, respectiv, baza lunară de calcul asupra căreia se aplică cota individuală de contribuţie nu poate fi mai mare decât echivalentul a de 5 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale de stat; se elimină excepţia potrivit căreia persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, investiţii, precum şi din alte surse, nu datorează contribuţie pentru aceste venituri dacă mai realizează şi venituri din salarii, pensii sau venituri din activităţi independente; extinderea perioadei de aplicare a facilităţii privind scutirea de impozit a profitului reinvestit, precum şi includerea în sfera de aplicare a măsurii şi a profitului investit în achiziţionarea dreptului de utilizare a programelor informatice; introducerea regimului special de TVA pentru agricultori; modificarea regulilor de ajustare a TVA în cazul bunurilor de capital, în sensul renunţării la ajustarea unică şi aplicarea unei ajustări anuale pentru o cincime/o două zecime din taxa aferenta bunului de capital; şi o serie de măsuri care trebuiau să intre la 1 ianuarie, dar, din diverse motive, au fost amânate. Printre acestea se regăseşte „Legea 51%” (care prevede obligativitatea retailerilor de a comercializa produse româneşti în proporţie de cel puţin 51 la sută), apoi Legea insolvenţei persoanelor fizice, ca şi încetarea scutirilor de impozit pe profitul reinvestit. De asemenea, nivelul accizelor la carburanţi va fi redus după cum urmează: motorină de la 1.897,08 lei /1.000 litri la 1.518,04 lei /1.000 litri benzină fără plumb de la 2.035,40 lei /1.000 litri la 1.656,36 lei /1.000 litri benzină cu plumb de la 2.327,27 lei /1.000 litri la 1.948,23 lei /1.000 litri.
Acestea sunt măsuri în favoarea bogătanilor, preţurile nu vor scădea, diferenţa la TVA, acciză la carburanţi, va intra în buzunarele curvelor de patroni. În schimb la CASS există o limitare superioară, iarăşi favorabilă bogătanilor, prostimea plăteşte integral şi cu vârf şi îndesat !
Romanul majoritar cretin,manelist, fcbk-ucist va retine doar informatia ca s-au eliminat ceva taxe si ca a scazut tva. Daca ar patrunde in detalii ar observa ca de fapt totul e vopsit in asa fel incat cei care AU vor plati mai mult iar cei care N-AU…invers.Mai rau sa nu fie, asta-i vorba preferata a imbecililor.
*erata: cei care AU vor plati mai putin si vor castiga mai mult.