Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac și Curtici au depistat un bărbat din Sălaj pe numele căruia era emise mandat european de arestare.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, în 23 decembrie, în jurul orei 13.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II — Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților specifice trecerii frontierei cetățeanul român Petru B., în vârstă de 41 de ani, din județul Sălaj.
În momentul efectuării verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autoritățile germane, un mandat european de arestare pentru săvârșirea de infracțiunii de imigrație ilegală.
Sălăjeanul a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun, se mai arată în comunicatul amintit.