Trei meciuri, trei victorii pentru HC Zalău

Cu trei victorii din tot atâtea partide disputate, HC Zalău a câştigat ediţia din acest an a “Cupei Consiliului Judeţean Sălaj”. Competiţia s-a desfăşurat în perioada 22 – 23 decembrie, în Sala Sporturilor, invitate fiind formaţiile Universitatea Cluj, HCM Râmnicu Vâlcea şi echipa ungară Kisvardai. În primul duel, formaţia antrenată de Tadici s-a impus cu 30 – 26 în faţa echipei HCM Râmnicu Vâlcea, iar al doilea joc, cel cu formaţia ungară Kisvardai, a fost câştigat cu 31 – 22. Vineri dimineaţa, în ultimul meci al turneului, formaţia de la poalele Meseşului a dispus şi de Universitatea Cluj cu scorul de 34 – 26.
Pe lângă trofeul acordat echipei zălăuane, care a câştigat competiţia, s-au mai acordat două premii individuale. Cea mai bună jucătoare a turneului a fost desemnată Diana Puiu, fosta handbalistă a Zalăului, actualmente la Universitatea Cluj, iar cel mai bun portar – Ionica Munteanu, tot de la formaţia clujeană.
Poziţia a doua a fost ocupată de Kisvardai, care a învins Universitatea Cluj cu scorul de 35 – 28 şi HCM Râmnicu Vâlcea cu scorul de 32 – 31. Formaţia din Zăvoi s-a clasat pe locul trei, cu o singură victorie, în duelul cu Universitatea Cluj, scor 30 – 26, iar clujencele au ocupat ultima poziţie, fără nicio victorie.
„După cum au spus şi invitaţii, a fost un turneu util. Fiecare echipă încearcă să-şi rezolve problemele legate de pregătirea specifică. Antrenorii au folosit toate jucătoarele pe care le-au avut la dispoziţie, tocmai pentru a căuta soluţii cât mai bune pentru a doua parte a campionatului. Urmează turneul de la Cluj, în care vom încerca să „finisăm” partea de pregătire specifică”, deoarece în 8 ianuarie se reia campionatul”, a declarat managerul Gheorghe Tadici.
Turneul de la Cluj este programat în perioada joi şi vineri, HC Zalău urmând să le aibă ca adversare pe Universitatea Cluj, SCM Craiova şi Minaur Baia Mare.
Rezultatele complete:
HC Zalău – HCM Râmnicu Vâlcea 30 – 26
Universitatea Cluj – Kisvardai KC 28 – 35
Universitatea Cluj – HCM Râmnicu Vâlcea 26 – 30
HC Zalău – Kisvardai KC 31 – 22
HCM Râmnicu Vâlcea – Kisvardai KC 31 – 32
HC Zalău – Universitatea Cluj 34 – 26
Clasament:
1. HC Zalău 3 3 0 0 105 – 74 9p
2. Kisvardai KC 3 2 0 1 89 – 90 6p
3. HCM Rm. Vâlcea 3 1 0 2 87 – 88 3p
4. „U” Cluj 3 0 0 3 80 – 99 0p

One Thought to “Trei meciuri, trei victorii pentru HC Zalău”

  1. Semne bune anul-2017, are! Sa fie intr-un ceas bun ! Dar nu uitati sa rezolvati greselile din aparare si….poarta! Daca se rezolva meci de meci, se termina in primele 4-5 campionatul ! Daca nu…nu se stie pe unde.

Leave a Comment