Vântul „revoluţiei române” din decembrie 1989 a bătut şi prin Sălaj. Pe la Mineu…

Sebastian Olaru

Judeţul Sălaj a fost ocolit, în decembrie 1989, de evenimente majore. Din fericire, la noi nu au fost victime şi nici probleme deosebite cauzate de evenimentele din acele zile. Un eveniment notabil trebuie însă consemnat, chiar dacă puţină lume cunoaşte detalii despre el.
În 17 decembrie 1989 episcopul reformat László Tőkés era strămutat forţat, cu „căţel şi cu purcel”, însoţit de impresionante forţe de ordine ale regimului comunist, la Mineu. La mijloc de decembrie 1989, într-o perioadă tulbure şi agitată pentru România, Tokes era exilat într-un sat uitat de lume, pentru a le sluji, chipurile, unei mâini de enoriaşi printre care se spune că existau şi informatori ai Securităţii. După 20 de ani, memoria celor ce au participat, într-un fel sau altul, la evenimentele de atunci, este selectivă, unele momente, precum sosirea la Mineu a unui personaj aflat în acele zile chiar şi în atenţia lui Ceauşescu, rămânând totuşi adânc întipărite. Preotul reformat Berke Sandor, ce slujea de fapt în Ulciug, dar venea de două ori pe săptămână şi la Mineu, îşi aminteşte perfect ziua de 17 decembrie şi sosirea lui Tokes.
„Îmi aduc aminte că era într-o duminică. Veneam să ţin slujba la Mineu şi, în Sălăţig, am văzut un convoi mare de maşini şi oameni. I-am depăşit, iar apoi am văzut că vin şi ei după mine, în sat. Am ajuns la biserică şi am început slujba. Nu erau mai mult de 10-11 enoriaşi. După circa 10 minute, a intrat în biserică protopopul Fodor Laszlo care a rugat bărbaţii să vină afară, să ajute la căratul bagajelor. După alte 10 minute, protopopul a revenit şi a spus să închei slujba, să vină şi femeile afară. Am ieşit şi eu şi am văzut o grămadă de miliţieni, o escortă întreagă ce venise cu Tokes. Am intrat şi eu în locuinţa de serviciu a parohiei, unde l-am văzut pe Tokes şi soţia s-a. I-am spus că în astfel de momente ar fi bine să ne rugăm, dar el nu m-a ascultat. Era concentrat la un aparat de radio şi tot muta scala să asculte ştiri”, povesteşte Berke Sandor. Ştefan Baksai, un localnic ce a fost şi el prezent la evenimentele din acele zile, îşi aminteşte cum casa în care stătea Tokes era permanent supravegheată, împrejurul ei fiind instalate reflectoare ce luminau locuinţa toată noaptea. De asemenea, ca măsură suplimentară de siguranţă, la intrarea în sat a fost montată o barieră unde erau legitimaţi toţi cei care veneau sau plecau din Mineu. Atât „supraveghetorii” episcopului reformat cât şi bariera au dispărut în data de 22 decembrie.
Amintiri din perioda respectivă are şi Andrei Şipoş, actualul preot reformat din centrul de comună Sălăţig. Şipoş, fost coleg cu Tokes la Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca, locuia la vremea respectivă în localitatea Archid, la circa opt kilometri de Mineu. Date fiind măsurile stricte de supraveghere şi tensiunea momentului, acesta susţine că şi-a riscat pur şi simplu viaţa, încercând să-i ducă fostului său coleg un pachet de la rudele din Cluj-Napoca ale familiei exilate la Mineu.
„La vremea respectivă se zvonea că soţia lui László Tőkés, ce era gravidă, a fost bătută şi a avortat. Drept pentru care, rudele familiei din Cluj-Napoca le-au trimis un pachet, care conţinea, în principal, vată, pansamente şi medicamente. Nu mai reţin cum, pachetul, care cântărea vreo patru kilograme, a ajuns de la Cluj la Zalău, la sora mea, iar de aici, cu un autobuz, la noi, la Archid. Tokes nu era neapărat prietenul meu, ba chiar pot spune că nu-i împărtăşesc nici acum opiniile, dar era un gest de onoare pentru mine să încerc să îi duc pachetul”, rememorează preotul, care continuă: „Era vorba de un drum de opt kilometri. Îmi aduc aminte perfect cizmele cu care am fost încălţat. Erau de culoare albastru deschis şi avem impresia că toată lumea cu care mă întâlneam se uita la ele. Am luat-o pe nişte drumuri lăturalnice pentru a ajunge la Mineu. La un moment dat, m-a ajuns o căruţă, iar căruţaşul mi-a strigat să sar în ea şi să mă acopăr, pentru a nu fi văzut. Am mers o perioadă cu el însă, la un moment dat, când am ajuns în vârful unui deal, în vale era un tractor care claxona şi semnaliza cu farurile, parcă pentru a ne avertiza să nu mergem mai departe. Am luat-o atunci din nou pe jos şi, când aproape se întuneca, am ajuns la Mineu, la o cunoştinţă ce locuia în apropierea casei unde a fost cazat Tokes. Acesta mi-a spus că nu are rost să încerc să ajung la episcopul reformat, pentru că e atâta lumină în jurul casei că nici un purice nu ar putea trece neobservat. Pentru că Tokes slujea la biserica din sat, a rămas ca pachetul să îi fie dat a doua zi, la slujba de dimineaţă. M-am întors, tot pe ocolite, şi am ajuns în cele din urmă la Bulgari, de unde am luat un autobuz pentru navetişti şi am venit la Zalău. În fine, cu o cursă de noapte am ajuns, pe la ora 1.00, acasă la Archid. Totul s-a petrecut în 21 decembrie”. „Aveam trei copii mici atunci. Unul avea cinci ani, altul patru şi celălalt trei. Când a plecat de acasă nu am ştiut dacă ei vor mai avea tată. Imediat după plecarea lui a şi sunat miliţianul din sat să întrebe unde e soţul meu. Poate că pentru Tokes gestul a fost un fleac, însă pentru mine el a fost ieşit din comun”, afirmă Ella Şipoş, soţia preotului. La 22 decembrie 1989, László Tőkés era deja numit numit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale.
În bisericuţa monument istoric, datând din 1435, unde a slujit vreme de câteva zile, exilul a fost marcat printr-o placă de marmură, pe care se poate citi, în limba maghiară, alături de un verset din Biblie, un text laconic: „Strămutarea forţată a lui Laszlo Tokes şi eliberarea sa”.
Mineu, mica localitate de lângă Cehu Silvaniei în care trăiesc doar vreo 300 de suflete, din care circa jumătate sunt de religie reformată, va rămâne în istorie nu datorită bisericii monument istoric construită aici în urmă cu aproape şase secole ci aceluia care a slujit în ea, vreme de câteva zile, în decembrie 1989.
„La Timişoara au avut loc aseară unele evenimente care s-au reluat astăzi la prânz. Pretextul l-a format aşa zisul preot reformat, care a fost sancţionat pe linia lor, l-au mutat din Timişoara în alt judeţ şi trebuia să plece din casa pe care o ocupa. N-a vrut să elibereze casa. Episcopul s-a adresat tribunalului, care a hotărît să-l evacueze. Lucrurile s-au tărăgănat mult. Ieri s-au dus să pună în aplicare hotărârea tribunalului. El şi-a organizat un grup. Aici este amestecul cercurilor din afară, a cercurilor străine de spionaj: începînd cu Budapesta, pentru că el a dat şi un interviu” – Nicolae Ceauşescu – în şedinţa Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din 17 decembrie 1989.

P.S. Materialul de mai sus reproduce aproape integral un articol realizat de subsemnatul în anul 2009, la împlinirea a 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, publicat la vremea respectivă în cotidianul Magazin Sălăjean.
(http://cuvintesifotografii.blogspot.ro)