Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” celebrează vineri, 16 decembrie, cinci ani de activitate a Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (S.M.U.R.D.) în judeţul Sălaj.
„16 decembrie 2011 a fost un moment de răscruce instituţional, a fost data la care pompierilor li se încredinţau şi misiunile de acordare a primului ajutor calificat prin înzestrarea unităţii noastre cu patru ambulanţe B2, la Zalău, Şimleu Silvaniei, Nuşfalău şi Ileanda. Succesul misiunilor noastre a fost asigurat şi de buna colaborare al structurilor serviciului integrat de medicină de urgenţă prespitalicească – Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Zalău, şi a Serviciului de Ambulanţă Sălaj”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Sălaj.
Potrivit sursei citate, în primul an de activitate, echipajele SMURD au efectuat 1.259 de interventii, pentru ca în anii următori să crească, astfel că în 2016, numărul lor a ajuns la 2.348. Aproape jumătate dintre acestea au fost asigurate de către ambulanţa SMURD de la Zalău.
Pregătirea de specialitate în acordarea primului ajutor calificat a paramedicilor sălăjeni se desfăşoară prin parcurgerea tematicii de specialitate organizată pe două module, în centrele de pregătire ale Ministerul Afacerilor Interne de la Oradea şi Târgu Mureş. Primul modul asigură însuşirea cunoştinţelor şi punerea în practică a protocoalelor a primului ajutor medical calificat, descarcerare şi operaţiuni de salvare. Al doilea modul care a demarat în luna octombrie 2015 asigură extinderea competenţelor primului modul pentru acces venos periferic şi protezarea minim invazivă a căilor aeriene.
„După cinci ani de existenţă a acestui serviciu putem afirma că experienţa profesională a paramedicilor se cuantifică, în unele cazuri, şi la peste 1.000 de intervenţii/om”, susţin reprezentanţii ISU „Porolissum”.
În ceea ce priveşte cazuistica misiunilor la care au participat echipajele SMURD, aceasta a vizat traumatisme şi politraumatisme prin accidente rutiere, cădere, plăgi, fracturi, contuzii, diverse afecţiuni medicale, persoane căzute în stradă, intoxicaţii cu alcool sau monoxid de carbon, bolnavi cu afecţiuni psihice.
În multe dintre cazuri echipajele SMURD au colaborat cu ambulanţa, echipajele pentru descarcerare şi au asistat la incendii unde era pericolul intoxicării cu fum atât a salvatorilor, cât şi al celor salvaţi.