Ultima reprezentaţie pe teren propriu

Volei Municipal Zalău susţine vineri seara ultimul meci pe teren propriu din acest an, urmând să întâlnească Ştiinţa Explorări Baia Mare. Partida este programată la ora 18, în Sala Sporturilor.

Vicecampioana României, Volei Municipal Zalău, are şanse mari să încheie anul 2016 în fotoliul de lider al Diviziei A1. Gruparea de la poalele Meseşului va susţine vineri seara ultimul meci din acest an pe teren propriu, urmând să primească vizita formaţiei Ştiinţa Explorări Baia Mare.
Maramureşenii nu traversează una dintre cele mai bune perioade, ocupând abia locul şapte după 12 etape, cu cinci victorii şi şapte înfrângeri. Totuşi, în partida tur, voleibaliştii antrenaţi de Marius Botea s-au mobilizat exemplar în faţa vicecampioanei României, câştigând un punct în faţa zălăuanilor.
„Cu siguranţă va fi un meci disputat, fiindcă toate echipele se mobilizează când joacă împotriva liderului, indiferent ce echipă ar fi pe primul loc. Aşa cum au câştigat un punct în meciul tur, băimărenii îşi doresc să obţină ceva şi din partida de la Zalău. Sperăm, însă, ca băieţii noştri să aibă o evoluţie bună şi să obţinem o victorie de trei puncte, mai ales că va fi şi ultimul meci din acest an în faţa propriilor suporteri”, a declarat Bogdan Nicolae, antrenorul secund al Zalăului.
„Volei Municipal Zalău rămâne o forţă în campionatul românesc, este o echipă care joacă foarte bine şi care face puţine greşeli. Întâlnim o echipă bine organizată, în timp ce noi nu practicăm cel mai bun joc al nostru, după cum o arată şi clasamentul. Nu avem ce pierde, tocmai de aceea, sper să practicăm un volei de calitate”, a precizat, de cealaltă parte, Marius Botea, antrenorul principal al maramureşenilor.
Pentru a fi sigură că rămâne pe prima poziţie, formaţia zălăuană este obligată să câştige jocul de vineri în cel mult patru seturi, având în vedere că Steaua Bucureşti, ocupanta locului secund, are un meci relativ uşor, urmând să primească vizita nou-promovatei Ştiinţa Bacău.
Partida de la Zalău este programată la ora 18, în Sala Sporturilor. Preţul unui bilet este de 7 lei, copiii şi elevii având accesul gratuit.
Programul complet al etapei a XIII-a, ultima din acest an şi a doua din retur: Universitatea Cluj – Universitatea Craiova, Unirea Dej – CSM Bucureşti, Arcada Galaţi – Volei Club Caransebeş, Tricolorul Ploieşti – Volei Municipal Piatra Neamţ, Steaua Bucureşti – Ştiinţa Bacău şi Volei Municipal Zalău – Ştiinţa Exoplorări Baia Mare.
Clasament:
1. Volei Municipal Zalău 12 11 1 35 – 10 31p
2. Steaua Bucureşti 12 10 2 33 – 10 31p
3. Arcada Galaţi 12 10 2 31 – 15 28p
4. Tricolorul Ploieşti 12 8 4 28 – 19 24p
5. SCMU Craiova 12 8 4 27 – 15 23p
6. CSM Bucureşti 12 6 6 24 – 25 19p
7. Ştiinţa Baia Mare 12 5 7 22 – 25 16p
8. Banatul Caransebeş 12 5 7 20 – 26 14p
9. Ştiinţa Bacău 12 3 9 16 – 28 11p
10. Unirea Dej 12 3 9 16 – 30 10p
11. Universitatea Cluj 12 2 10 11 – 30 7p
12. CVM Piatra Neamţ 12 1 11 5 – 35 2p

Leave a Comment