Trimis în judecată de către procurori pentru ultraj contra bunelor moravuri, Emanuel Sabo, bărbatul în vârstă de 26 de ani care a agresat sexual două minore din Zalău, după care şi-a expus părţile intime, şi-a primit sentinţa.
Magistraţii Judecătoriei Zalău l-au găsit vinovat şi i-au aplicat acestuia o pedeapsă de opt luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru trei ani. Pe durata termenului de supraveghere, tânărul este obligat să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sălaj, la datele fixate, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În plus, instanţa l-a obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi să se supună măsurilor de tratament şi/sau consiliere psihologică, în legătură cu manifestările comportamentale similare celor pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză, ce vor fi efectuate în cadrul instituţiei desemnate de serviciul de probaţiune.
Pe parcursul termenului de supraveghere, zălăuanul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă sau în cadrul Episcopiei Sălajului (o parohie din subordine), pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În cazul în care va încălca cu rea-credinţă aceste măsuri ori va comite o nouă infracţiuni, el va putea ajunge în spatele gratiilor.
Reamintim că bărbatul a ajuns în atenţia oamenilor legii după ce tatăl unei copile de 14 ani din municipiu a depus o plângere la Poliţie, în care semnala faptul că fiica lui a fost agresată ziua în amiaza mare în scara blocului în care locuieşte, de către un bărbat care, mai apoi, şi-a dat jos pantalonii expunându-şi organele genitale. Ulterior, încă un părinte a depus o plângere similară la adresa aceluiaşi individ, poliţiştii identificându-l pe autor în persoana lui Emanuel Sabo.