Prezența la vot în secțiile de votare sălăjene pare să înregistreze o revigorare în intervalul orar 12-14. În cele 312 secții de votare de pe raza județului, până la ora 14 votaseră 19,70 la sută din totalul alegătorilor, respectiv 39.100 cetățeni cu domiciliul sau reședința în județul Sălaj. În Zalău, în cele 39 de secții de votare, își exprimaseră opțiunea electorală 18 la sută din totalul numărului de cetățeni cu drept de vot, respectiv 10.600 persoane. În continuare, în privința prezenței la vot, conduc județele din sud, în timp ce județele din Centru, Nord- Vest dar și din Moldova, par să se miște ceva mai greu către secțiile votare. Vremea bună de astăzi, cu soare și tempreaturi crescute în tot județul, îi va îndemna cu siguranță pe cei mai mulți sălăjeni să se îndrepte către urne la orele după-amiezii. 198.920 de persoane se află pe listele de alegători, în județul Sălaj.