După mai bine de o jumătate de an în care lucrările de reabilitare a Casei Memoriale “Iuliu Maniu” au fost sistate din cauza datoriilor înregistrate către constructor, parohia greco-catolică din Bădăcin, care administrează acest monument istoric, a reuşit să plătească şi ultima tranşă a sumelor restante.
Potrivit echipei de campanie, este vorba despre peste 18.000 de lei, bani reprezentând contravaloarea lucrărilor realizate în avans de către firma constructoare. Achitarea acestei ultime părţi a datoriei a fost posibilă graţie donaţiilor înregistrate în ultima perioadă.
“Mă bucur că am ajuns să anunțăm acest moment. Este un semn că lucrurile merg mai departe și îmi doresc să ajungem cât mai repede să îndeplinim dorința lui Iuliu Maniu de a avea pe domeniul de la Bădăcin un muzeu și un loc de educare a tinerilor. Le mulțumim tuturor celor care, prin contribuția lor, au făcut posibil acest lucru. Provocările nu au trecut, în continuare avem nevoie de susținere financiară pentru a putea începe lucrările la acoperiş”, a transmis parohul Cristian Borz.
Casa Memorială “Iuliu Maniu” se află pe locul 10 în lista eligibilă pentru obținerea unei finanțări prin Programul Național de Restaurare (PNR) a Monumentelor Istorice, dar acest lucru nu reprezintă o garanție că lucrările vor fi finanțate prin acest program. Decizia introducerii în PNR va fi anunțată în perioada următoare de către Institutul Național al Patrimoniului (INP), rezultat ce va fi stabilit în funcţie de punctajul obţinut şi de fondurile alocate de Ministerul Culturii pentru anul 2017.
În eventualitatea unei finanțări prin INP, fondurile vor acoperi costurile de reabilitare a casei, nu și cele legate de dotarea sau amenajarea ca muzeu.
În acest context, campania publică “Salvați istoria națională, Salvați Casa lui Iuliu Maniu” continuă și face un apel la mobilizare pentru a aduna o sumă confortabilă care să permită demararea și susținerea lucrărilor la acoperiș. Reamintim că acoperișul se află într-o stare avansată de degradare, lucru care permite infiltrarea apei care se prelinge pe pereți și pune în pericol lucrările deja realizate.
Cei care doresc să contribuie la reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin, o pot face donând în conturile:
Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400
Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj.
Cu siguranţă, a fost şi un ajutor de la Cioloş, foarte bine. E şi mai bine că ăia de la cultură au renunţat la restaurarea castelului criminalului de război Bay. Alta e situaţia la castelul Beldy care se va restaura şi e foarte bine !