O comisie din Ministerul Culturii critică modul în care au fost restaurate castrele de la Buciumi şi Porolissum

O declaraţie – raport aparţinând Comisiei Naționale „Limes” aflată în subordinea Ministerului Culturii, scoate la iveală o serie de nereguli ce au fost constatate în urma activităţilor specifice, de monitorizare a  siturilor arheologice care compun Frontiera Imperiului Roman, vestigii antice păstrate pe teritoriul actual al României. Ultima reuniune de lucru a acestei comisii a cuprins, printre altele şi siturile aflate în judeţul Sălaj situate de-a lungul limes-ului provinciei Dacia Porolissensis: Moigrad (Porolissum), şi Buciumi, vizita cuprinzând şi siturile Bologa și Gilău (ambele localizate în jud. Cluj). Comisia a constatat că în cadrul primelor două situri, cele din Sălaj, au fost efectuate în ultima perioadă, o serie de intervenții în vederea conservării și valorificării acestora, care însă “sunt de natură să aducă atingere autenticității și integrității acestor monumente antice”.

Restaurările au fost realizate în cadrul proiectului „Circuitul castrelor în județul Sălaj”. În vecinătatea castrului de la Porolissum sunt în curs de desfășurare cercetări arheologice complexe, care au condus deja la identificarea unor structuri bine păstrate care fac parte din zona centrală a orașului roman, cu un potențial semnificativ pentru viitoarele propuneri de punere în valoare, fiind situate între amfiteatru și castrul roman, lucru pe care l-au costatat şi membrii acestei comisii. Specialiştii spun însă că, înaintea oricăror inițiative și proiecte de restaurare, se impune cercetarea arheologică exhaustivă a întregului ansamblu arhitectural urban roman identificat (basilică-for-capitoliu), urmată de un studiu de fezabilitate.

 „Nu s-au respectat normele de restaurare”

Specialiştii acestei comisii au constatat faptul că intervențiile de restaurare și conservare survenite recent în cazul castrelor de la Porolissum și Buciumi se situează în afara standardelor naționale și internaționale amintite mai sus. Aceste intervenții ar fi determinat alterarea definitivă a vestigiilor antice având statut de monument istoric de categoria A (de importanță națională), în special prin înlăturarea structurilor antice, uneori în totalitate, fără respectarea normelor minimale de restaurare a unui monument istoric, recurgându-se la soluții de reconstrucție neadecvate, lipsite de temei științific, care contravin normelor internaționale în vigoare la care România a aderat. „S-a putut observa că restaurarea nu respectă tehnica de construcție originală a zidăriei, așa cum a fost ea reliefată de cercetarea arheologică. La fel de ignorate au rămas și perspectivele integrării cu peisajul cultural căruia cele două castre îi aparțin organic, în cadrul aceluiași sistem unitar de fortificare al provinciei Dacia Porolissensis”, se arată în declaraţie. În cazul sitului Porolissum, comisia a constat faptul că zidul de incintă al castrului roman Pomet așa cum se prezintă astăzi este o reconstrucție lipsită de argumentație științifică, bastioanele sunt reconstituite eronat, iar proporțiile curtinei ridicate pe latura porții praetoria, cu drum de strajă și crenelaj aferent sunt supradimensionate și fără suport architectural.

Deosebit de grav – spun specialiştii care au făcut parte din această comisie – este faptul că drumurile și rigolele din castru au fost decopertate fără a se ține seama de stratigrafia sitului, utilizându-se pentru reconstrucția lor piatră de carieră neadecvată, fără să fie marcate distinct și vizibil porțiunile autentice față de cele moderne. “Amfiteatrul este reconstituit imprecis, astfel că se ajunge ca în forma actuală să sugereze un alt tip de edificiu decât cel original, anume cel construit pe rambleuri naturale. Nici în acest caz nu s-a marcat în mod clar delimitarea dintre porțiunile de zidărie autentice și cele reconstruite recent” spun membrii comisiei. Totodată, aceştia fac referire şi la instalaţiile de iluminat, realizate în general pe stâlpi, spunând că acestea “agresează ambientul general și peisajul sitului antic, în condițiile în care putea fi utilizat un sistem de iluminat << ascuns >>. În esență, prin restaurările recente situl se îndepărtează de avantajele sale reale pentru un rol exemplificativ și educativ  binemeritat, bazat pe elemente autentice și date științifice pertinente”, se arată în raport. Astfel de intervenții nu respectă specificul monumentului, nefiind în avantajul acestuia, ci dimpotrivă contribuie la desfigurarea lui, favorizând impunerea pe piața culturală a unor falsuri evidente”.

Specialiştii concluzionează spunând că lipsa posibilității autentice de „lectură” a monumentului nu avantajează deloc posibilitatea de informare corectă și educare adecvată a publicului. Nu în ultimul rând, panourile explicative existente în cadrul sitului conțin informații eronate și insuficiente, fără să fie specificată întotdeauna sursa bibliografică corectă. În raport se mai arată faptul că nu s-a ținut cont de necesitatea de a face legătura cu celelalte monumente romane relevante, demers absolut necesar pentru integrarea adecvată a diverselor vestigii antice în ansamblul sitului în general. Specialiştii au recomandat Direcției Județene de Cultură Sălaj să declanșeze procedurile legale pentru transformarea zonei sitului Porolissum, recent delimitate prin gardul de protecție, în rezervație arheologică.

Corina Bejinariu, directorul Muzeului Judeţean: “Au fost respectate absolut toate avizele Ministerului Culturii

Directorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă (MJIAS) Zalău, Corina Bejinariu, a declarat că toată documentaţia precum şi avizele lucrărilor au fost respectate întocmai. “Proiectul Circuitul Castrelor a avut toate avizele necesare de la Comisia Naţională a Monumentelor, instituţie care avizează toate intervenţiile referitoare la patrimoniul unui judeţ. La momentul în care a fost conceput acest proiect, consultanţi de specialitate au fost Prof. Univ. Nicolae Gudea şi cercetător ştiinţific Dumitru Tamba. Muzeul a supravegeat doar, ceea ce era prevăzut în proiect. Nici măcar Consiliul Judeţean nu putea să intervină în această situaţie, având în vedere faptul că avizele au fost date de un for superior”, spus Corina Bejinariu, directorul MJIAS. Referitor la Castrul de la Buciumi, reprezentanţii comisiei Limes au menţionat în raport: “Castrul de la Buciumi este (în urma restaurărilor n.red.) “un monument lipsit de expresie şi autenticitate”. Nici în privinţa proiectului de restaurare și amenajare a castrului de la Buciumi, concluziile specialiştilor nu sunt foarte fericite.

În opinia lor, acest proiect  a avut ca rezultat dispariția majorității elementelor autentice din castru. Concluziile din declaraţie arată faptul că unele ziduri au fost înlocuite în mod “brutal”, cu o zidărie supradimensionată, caracterizată de cu totul alte caracteristici decât cele autentice. “Ne aflăm, în fapt, în fața altui monument obținut printr-o reconstrucție totală, eminamente lipsită de expresie și autenticitate, care a înlocuit în integralitate vestigiile antice descoperite prin cercetare arheologică. Mai mult decât atât, în cazul acestui castru, accesul se realizează pe o scară monumentală, realizată în aceeași tehnică de construcție cu cea utilizată pentru noile ziduri ale castrului. Modalitatea de realizare a coamei zidăriei este nepotrivită, frizând pe alocuri ridicolul unor parcuri de distracție sau, altfel spus, cu aspect de butaforie. Având în vedere rolul său, dar și cel mai important deziderat al activității sale – anume înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a vestigiilor Frontierei Imperiului Roman situate pe teritoriul actual al României, comisia semnalează pericolul reprezentat de asemenea intervenții inadecvate, care trec cu vederea obligativitatea de păstrare a autenticității și integrității vestigiilor patrimoniului cultural, afectându-le caracteristicile per ansamblu și relația cu peisajul cultural din care fac parte” se arată în raportul înaintat Ministerului Culturii.

În aceste condiții, Comisia Națională „Limes” a Ministerului Culturii a luat decizia continuării și aprofundării procesului de monitorizare a siturilor din cadrul Frontierelor romane din România, subliniind încă o dată necesitatea respectării cu strictețe a reglementărilor și standardelor de bună practică în domeniu amintite mai sus, pentru păstrarea integrității și autenticității monumentelor istorice, inclusiv prin conservarea elementelor de peisaj cultural asociate acestora. Totodată, comisia cere autorităților competente adoptarea unor măsuri urgente pentru remedierea situațiilor constatate și prevenirea unor noi situații de acest fel.

 Comisia de avizare a aprobat proiectele, comisia Limes a criticat rezultatul

Comisia Naţională “Limes” a relatat în raportul întocmit la sfârşitul lunii trecute, faptul că inițiativele autorităților județene și locale de punere în valoare a monumentelor istorice trebuie să fie salutate, atât din perspectiva înțelegerii responsabilității pe care deținătorii legali o au față de protejarea lor, dar și pentru deprinderea procedurilor care respectă circuitul de avizare prin comisiile de specialitate ale Ministerului Culturii. Comisia salută iniţiativa restaurărilor, însă critică rezultatul acestora. Cu toate acestea, concluzia finală este aceea că punerea în operă a acestor proiecte, printre care și cele care fac obiectul raportului, este, în opinia membrilor comisiei, defectuoasă. “Cerem cu fermitate administratorilor monumentelor istorice să acorde o atenție specială problematicii în cauză, după cum o impune și statutul acestora, detașându-se și delimitându-se astfel de tentația de a transforma vestigii autentice ale trecutului în parcuri de distracție cu inserții <<kitsch>>.

Printr-o atitudine responsabilă și prin  respectarea în viitor a standardelor de bună practică și a legislației naționale și internaționale, atunci când se elaborează și se susțin studii și proiecte de punere în valoare a siturilor, vom spori considerabil șansele ca rezultatele punerii în operă să contribuie în mod real pentru o dezvoltare durabilă, benefică deopotrivă publicului larg și turismului, comunităților locale, întrunind respectul și susținerea comunității academice. Atragem atenția cu toată convingerea asupra faptului că prin includerea în cadrul “The Frontiers of the Roman Empire”, sit UNESCO înscris în Lista Patrimoniului Mondial, cel mai extins monument arheologic din Europa, acestor situri antice situate de-a lungul frontierei romane a provinciei Dacia li se va recunoaște valoarea excepțională la nivel internațional. Astfel, este imperios necesar să fie luate toate măsurile care se impun, ca prin practici curente de restaurare și punere în valoare, aceste monumente să nu fie reduse în viitor la locuri de divertisment de importanță locală, lipsite de originalitate și individualitate”, se arată în încheierea raportului Comisiei Naţionale Limes.

Concluziile acestei comisii vin însă în contradicţie cu faptul că, pentru restaurarea acestor situri din Sălaj au fost obţinute toate avizele, aşa cum declară reprezentanţii muzeului, avize date de comisia de avizare din acelaşi minister. Ceea ce Ministerul de resort ar trebui să lămurească este dacă avizele proiectelor au fost în mod corect date iar dacă a fost aşa, să constate dacă lucrările au fost realizate întocmai, cu respectarea tuturor parametrilor, cerinţelor şi a datelor tehnice existente în proiectele avizate, pentru a reuşi, în final, să constatăm de partea cui este dreptatea: ori proiectele au fost întocmite greşit şi avizate aşa cum erau, ori ele au fost întocmite şi avizate corect, însă execuţia lucrărilor a lăsat de dorit.  Solicitarea noastră adresată la începutul lunii octombrie Ministerului Culturii, legată de aceste întrebări nu a primit, din păcate, niciun răspuns până în prezent.

 

 

 

 

5 Thoughts to “O comisie din Ministerul Culturii critică modul în care au fost restaurate castrele de la Buciumi şi Porolissum”

  1. Anonim

    Felicitari,bravo muzeografilor salajeni PENTRU DISTRUGEREA MONUMENTELOR ISTORICE.De fapt era important de restaurat ,castelul criminalilor de la Traznea,acesta era important pentru Directia de cultura.

    1. Tăunu

      Cu siguranţă, scroafa Kocsis de la cultură n-are în cap decât restaurarea castelului criminalului de război Bay. Pe asta n-o interesează restaurările de doi bani făcute la castrele romane sau să depună documentaţia pentru rezervaţie arheologică la Porolissum !

  2. asa nu

    Ce s-a intamplat cu drumul roman de la Starci -Bucium ?

  3. Ioan C.

    Directoarea muzeului se justifică pueril, încercînd să abată atenția de la faptele semnalate înspre aprobări, avize, foruri ierarhice. Este stupefiant cît amatorism și iresponsabilitate au cei care s-au ocupat și au reușit „restaurarea” manelistică a castrelor! Și nu e vorba atît de firmele de „reconstrucții” ale antichităților, ci mai ales de așa-numiți „istorici” și „arheologi”, care nu cunosc/nu respectă norme internaționale de restaurare!

  4. Anonim

    Nunta de la Poroslissum. asta mai lipsea!

Leave a Comment