Alexandru Moldovan
O familie din Sălaj ce locuiește izolată, într-o casă fără apă și electricitate, cu două fetițe părăsite de mamă, nevoite să străbată zilnic, pe jos, kilometri întregi pentru a ajunge la școală, a primit șansa unei vieți mai bune, într-o casă nouă, grație unei mobilizări impresionante a comunității și a unor oameni de bine, după ce cazul a fost adus în atenția opiniei publice de un grup caritabil de pe o rețea de socializare.
E greu de explicat astăzi de ce strămoșii lui Vințe Duloveț au ales să-și ridice o casă într-o zonă altfel deosebit de frumoasă, dar unde cea mai apropiată locuință se află la o distanță de doi kilometri. Teoretic, gospodăria aparține de satul Sârbi, din comuna Sâg. Practic, vatra satului, cu ulițe asfaltate sau măcar pietruite, cu apă curentă și energie electrică la fiecare casă e la un ceas de vreme de mers pe jos, pe cărăruia ce trece printr-o pădure pe o porțiune de pășune scurmată de porcii mistreți.
În cei 46 de ani de viață pe care i-a strâns până în prezent, Vințe n-a avut vreme de astfel de întrebări, iar cei care ar avea răspunsul sunt îngropați, de ani buni, în cimitirul improvizat lângă casă. Viața lui de până acum n-a fost, cu siguranță, una ușoară. După cele 10 clase absolvite la școala din Sâg, a trebuit să-și câștige singur existența, lucrând o vreme la câmp, iar mai apoi încercându-și norocul ceva mai departe de casă, la Cluj Napoca, unde a lucrat în construcții. La Cluj a cunoscut-o și pe cea care avea să fie mama Florinei și a Andreei, o femeie rămasă de mică fără părinți, alături de care a trăit, mai bine sau mai rău, vreme de 14 ani. Acum șapte ani însă, totul s-a schimbat.
„De vreo șapte ani m-a părăsit femeia. Cu mama fetelor n-am fost cununați. A fost numai un fel de concubinaj, că n-a avut acte. Părinții ei au decedat când era micuță și a rămas fără acte. Ne-am întâlnit când lucram la Cluj. Am stat 14 ani laolaltă. Ea s-a luat la un timp să meargă la Ciucea, de unde era, să își facă ceva acte pentru ajutor social. S-a dus și n-a mai venit. Am fost și la Poliție și am dat-o dispărută însă n-a mai fost de găsit”, povestește bărbatul cum s-a trezit, dintr-odată, singur părinte a două fete, una de trei și cealaltă de șapte ani.
Norocul lui a fost bunica fetelor, mama lui, care le-a crescut și s-a ocupat de ele, în vreme ce el muncea în continuare la Cluj, pentru a aduce bani în casă. Asta până în primăvară, când bunica fetelor s-a alăturat celor din cimitirul improvizat lângă casă.
„Am avut noroc cu mama până acuma, dar a murit astă primăvară, în 16 aprilie. A avut 80 de ani bătrâna. De atunce-s sângur mai tare. Am fost angajat la o firmă de construcții în Cluj. Aveam și acolo un pic de vechime, dar dacă s-au întâmplat așa, n-am avut ce face și a trebuit să vin acasă”, spune, cu regret în glas, Vințe Duloveț.
Reîntors acasă, bărbatul este, de câteva luni, și mamă și tată pentru cele două fete. El este cel care spală, face de mâncare, face curățenie și are grijă de casă, ajutat, bineînțeles, și de fete. Asta ca să nu mai vorbim de animalele pe care le crește — un porc, o vacă și două juninci, sau de munca la câmp, unde a cultivat în acest an cartofi și cereale. Ocupat cu munca în casă și cu îngrijirea celor două fete, bărbatul nu a mai putut merge la lucru, singurul venit al familiei fiind, în prezent, cei 168 de lei reprezentați de alocația fiicelor. În plus, fetele resimt tot mai mult izolarea de comunitate, lipsa curentului electric, a apei curente și drumul lung pe care trebuie să-l facă pentru a ajunge la școală.
„Fetele, cea mai mare, Florina, în 7 martie face 14 ani, iar cea mică, Andreea, în 22 ianuarie face 10 ani. Fetele învață foarte bine, numai e bai cu naveta asta. La cinci dimineața e deșteptarea. Dimineața, la șase jumătate să arăduiesc de-acasă, pentru că pe la șapte și jumătate vine microbuzul. Cam 45-50 de minute le trebuie. E rău când e întuneric dimineața. Trebuie să vin dimineața cu ele, până la microbuz. Nu pot să le las singure pentru că mai sunt mistreți, lupi și fetele se pot speria”, afirmă tatăl.
Impresionată de povestea familiei Duloveț, Corina Țurcaș, una din fondatoarele grupul de Facebook „Împreună-i vom face fericiți!”, ce a ajutat deja mai multe familii sau persoane nevoiașe din Sălaj, și-a propus, nici mai mult nici mai puțin decât să reușească să le mute pe cele două fete și pe tatăl lor din locul izolat unde au trăit până acum într-o casă situată în sat, dotată cu tot ceea ce înseamnă confortul vremurilor actuale.
„Am aflat de caz de la o prietenă care lucrează la spital și care m-a rugat să ajut familia cu alimente sau haine. Fetița cea mică a ajuns la spital din cauza unei răceli mai puternice. Am zis că pot să ajut, dar să accepte familia ajutorul, așa că am rugat-o pe prietena mea să întrebe dacă sunt de acord să merg acasă la ei să văd situația reală. Tatăl a fost de acord. Ajunsă la fața locului, făcând și eu traseul lor zilnic, pe jos, n-am putut rămâne indiferentă. M-a impresionat curtea îngrijită, faptul că avea animale și mai ales fetele. Atât de simple, cu mult bun simț. Era dorința lor să se mute în sat. Nu au cerut nici alimente și nici haine. Au zis că vor să se mute cumva în sat. Am pus multe întrebări și eram mirată cum în ziua de azi poți să trăiești fără curent, să mergi atâta drum pe jos, prin ploaie, frig sau soare”, afirmă Corina Țurcaș.
Rezultatele s-au văzut în foarte scurt timp, iar visul Corinei de a-i muta în casă nouă prinde tot mai mult contur. Primul pas a fost făcut atunci când, citind postarea de pe Facebook referitoare la acest caz, o familie din Sârbi a anunțat că are o casă de vânzare, cu o suprafață generoasă de teren unde familia ar putea cultiva legume și plante pentru hrana animalelor. Odată prețul de vânzare stabilit la 15.000 de lei, a demarat campania de colectare de fonduri.
„Odată hotărât, eu am început să adun, puțin câte puțin, bănuți în contul tatălui. Cu ajutorul unei echipe de fotografi s-au strâns aproximativ 5.000 de lei. Oameni cu talent ce și-l pun în valoare în scop caritabil. Și sprijinul fotografilor a fost mișcător de-a dreptul. O zi din viața lor dedicată fetelor Duloveț. S-a mobilizat multă lume. Unii au donat obiecte: mobilă, aparate electrocasnice, veselă, materiale de construcții. Iar alții au donat haine, încălțăminte, cosmetice, tablouri, pe care eu încerc să le valorific în mediul virtual, pe grupul ‘Ai cumpărat? Ai făcut o faptă bună’ și în 19 noiembrie voi organiza un târg, unde lumea va oferi cât crede de cuviință, pentru produsele expuse”, inventariază Corina Țurcaș rezultatele de până acum.
Așa cum menționează și inițiatoarea acestei campanii, una din cele mai interesante inițiative a fost cea a unei firme ce se ocupă de producții video și fotografie, ce a chemat într-o zi, la Biblioteca Județeană din Zalău, pe toți cei care vor să doneze bani pentru această cauză, oferindu-le în schimb, gratuit, fotografii făcute pe loc, în decorul instituției de cultură menționate.
„Trebuie să recunoaștem că cel mai mult ne-a sensibilizat faptul că este vorba de două fetițe, care fac un drum destul de lung pentru a avea acces la școală, la educație și dincolo de asta, eu personal știu ce înseamnă să fii într-un moment în care să ai nevoie de sprijinul celor din jur. Știu cum e să nu mai ai o locuință. În cazul meu am avut foarte mulți oameni în jur care m-au ajutat de fiecare dată când mi-a fost greu și cred că fiecare ar trebui să facem asta pentru cei care au nevoie de ajutor. Noi am încercat, prin campanie, să sprijinim cât putem. Nu am avut posibilitatea să donăm foarte mulți bani și atunci am încercat să facem ceea ce știm noi mai bine, adică fotografii”, susține Claudia Șimon, membră a companiei de producție foto-video, ce a rămas la rândul ei fără locuință, după ce blocul în care locuia a explodat, în septembrie 2007, de la o acumulare de gaze.
Campaniei i-au spus „Casa din fotografii” și nu puțini au fost cei care au donat, în schimbul fotografiilor realizate la bibliotecă.
„Oamenii vin la Biblioteca Județeană, secția pentru adulți, la intrare găsesc căsuța noastră din fotografii — este o căsuță simbolică și este în același timp și locul unde se depun donațiile, iar colegii mei le fac fotografii, în diverse locuri din bibliotecă — pentru copii am amenajat un colț mai special, în funcție de preferințele lor, în funcție de ce consideră colegii mei că e mai potrivit. Se fac fotografiile, după care le și primesc, pe loc, pe un CD. Am avut astăzi foarte multe familii cu copii mici, ceea ce e foarte frumos, pentru că îi învață de mici să doneze”, a precizat, Claudia Șimon.
Un sprijin foarte important a venit și din partea comunității din Sârbi, un sat mic, dar cu oameni inimoși și un preot ortodox ce s-a implicat personal în renovarea casei unde ar urma să se mute, în curând, familia Duloveț. Un sprijin important, ca implicare, a venit și din partea consilierului local din comuna Sâg, Oana Rândunică.
„Noi l-am sprijinit cu tot ceea ce înseamnă renovarea casei. Am lucrat eu personal, mare parte din timp, împreună cu oamenii din sat. Instalațiile electrice și sanitare sunt noi, tâmplărie nouă și tot ce e nevoie. Contribuția comunității a fost în materiale de construcție și manoperă. Lucrăm de două săptămâni și mai e nevoie de circa o săptămână, pentru a finaliza lucrările. Îl va ajuta comunitatea în continuare și îl vom sprijini și financiar, dar odată am lăsat să vedem ceea ce se întâmplă din exterior. Noi aici suntem și îl vom ajuta”, susține preotul ortodox Cosmin Borz.
Materiile favorite ale Andreei, fata cea mică, sunt limba română și engleza. La matematică, dacă nu se descurcă, o mai ajută Florentina. Uneori când își face lecțiile, i-ar plăcea să-și poată întreba și colegii de clasă, însă nimeni nu se încumetă să vină, pe jos, până la ea. Și Andreea, dar și Florina trebuie mereu să se grăbescă cu temele, pentru a le face atâta timp cât este lumină de la soare. În bucătărie este și o lampă cu petrol, dar și acesta e pe sfârșite, iar lumina galbenă nu e cea mai potrivită pentru teme. Andreea ar vrea ca Moș Crăciun să-i aducă o tabletă. Ar vrea și o cartelă pentru telefonul mobil pe care îl are, să poată vorbi cu tata, sora și cu o colegă pe care să o întrebe cum se face tema. Și Florentina ar vrea de Crăciun o pereche noi de ghete și speră că poate până atunci să nu mai fie nevoie să le poarte pe drumul cel lung de la școală până la casa de acum.