Marele cărturar Gheorghe Şincai în conştiinţa bobotanilor

„Purtaţi-vă bine pui de români şi nu-l uitaţi pre Şincai”, spunea ca un legat testamentar marele cărturar, care a înfiinţat peste 300 de şcoli româneşti în Transilvania, punându-şi întreaga viaţă în slujba naţiei sale.
Pe data de 2 noiembrie 2016 se împlinesc 200 de ani de la trecerea lui în eternitate şi ne punem întrebarea firească de ce un eveniment cu o astfel de încărcătură istorică, culturală şi de simţire românească nu este comemorat aşa cum s-ar cuveni de către întreaga naţiune.
Noi am considerat că avem o datorie morală de a-i cinsti memoria, să dăm la o parte colbul uitării aşternut pe cronicile bătrâne scrise de marele cărturar şi să amintim câteva crâmpeie din numeroasele iniţiative ale consătenilor din Bobota, care i-au păstrat vie memoria până în zilele noastre.
Printre meritele nepieritoare ale marelui cărturar se numără şi înfiinţarea şcolii româneşti din Bobota, în anul 1786. Aşadar, se împlinesc 230 de ani din momentul în care la Bobota se face carte. Gheorghe Şincai este cel care a arătat copiilor din Bobota calea spre știință şi adevăr, împreună cu preotul Ignatie Ipian Marincaș și cantorul Ioan Pop. Acesta din urmă era frate cu cumnatul lui Gheorghe Șincai, Gheorghe Pop, preot în Sudurău.
În lucrarea lui Nicolae Albu, intitulată Istoria şcolilor româneşti din Transilvania între 1800-1867, se precizează următoarele: „N-avem nici o evidenţă a lor (a şcolilor- n.n.), însă în acest timp s-au înfiinţat multe şcoli săteşti. Însuşi Şincai le vizitează şi-şi leagă numele prin deschiderea celei de la Bobota cu toată împotrivirea şefului administraţiei de cerc. În acest sens, apărându-l deci pe Şincai, scrie Bob protopopului Andreica în 1786: Domnul Balint să facă şcoală la Bobota, fiindcă şi fără aceia poroncă împărătească este să (se) facă şcoală în tot satul”.
Tot de satul Bobota se leagă și legenda morții marelui cărturar, care şi-ar fi dat obştescul sfârşit în anul 1816, lângă „Fântâna lui Alexi”, situată lângă şoseaua E 81. Această legendă este puternic impregnată în memoria bobotanilor.
În perioada interbelică, la Bobota ia fiinţă o societate culturală, care poartă numele marelui cărturar. Din Comitetul de conducere făcea parte şi tânărul jurnalist, Corneliu Coposu. Conducerea comitetului era următoarea: Victor Boroș, licențiat în Drept, notar în Bobota – președinte; directorul școlii din Bobota, Augustin Buhaiu- vicepreședinte; Dionisiu Pop (bunicul colegului nostru, Horea Pop) – secretar general; învățătoarea Florica Talpoș – secretar de ședință; studentul în Drept, Ioan Buhaiu – casier; Silvia Sotoc și Corneliu Coposu – membrii în Comitet; protopopul Valentin Coposu și directorul școlar Augustin Pop – membrii în comisia de cenzori. Societatea culturală a luat ființă în anul 1935.
Pe lângă articolele cu caracter politic și social, în perioada clujeană a jurnalistului Corneliu Coposu găsim și câteva articole cultural-istorice, care fac referire la satul natal şi la figura proeminentă a cărturarului Gheorghe Şincai. Într-un articol intitulat „Legenda” lui Șincai – O inițiativă frumoasă și o intervenție nenorocită”, Corneliu Coposu analizează sensibila problemă a morții marelui cărturar, neclarificată, la vremea respectivă. El amintește că un grup de „tineri vrednici” din Sălaj, „și-au pus în gând să înfrunte prejudecățile lumii și greutățile vremii” și au inițiat o acțiune „nobilă” și „desinteresată”, care avea ca scop ridicarea unui monument, la Bobota, dedicat marelui cărturar Gheorghe Șincai. Inițiativa s-a bucurat de succes și chiar de aprobarea Ministerului Ocrotirilor Sociale, dar nu a obținut „agrementul” preotului Ilie Dăianu. Il acuză că a început o campanie de presă contra societății culturale „Gheorghe Șincai” din Bobota, afirmând cu tărie că Gheorghe Șincai a murit la Sinea, în Cehoslovacia și că mormântul lui Șincai din localitatea sălăjeană Bobota era o simplă legendă. Ca urmare, susține Ilie Dăianu, societate culturală „Gheorghe Șincai” din Bobota nu-și îndreptățea existența și scopul pentru care fusese înființată.
Corneliu Coposu consideră campania de presă a preotului Ilie Dăianu ca o reprobabilă ofensivă literară. Subliniază că societatea culturală nu făcea politică. Îl atacă dur, afirmând că Gheorghe Șincai „nu putea fi considerat trambulină de relansare a rataților politici”. Consideră că preotul era invidios pe realizările societății culturale și se întreba de ce ținea, „cu tot prețul” să-l știe pe Șincai îngropat în străinătate. Condamnă gestul lui Dăianu, afirmând că el s-ar fi inspirat din polemicile istorice care circulau în epocă, referitoare la Mihai Viteazul. Totodată, îndeamnă societatea culturală care purta numele „vrednicului stâlp istoric al stăpânirii noastre legitime, pe aceste plaiuri”, Gheorghe Șincai, „să înainteze fără șovăire și fără preget, pe cărarea frumoasă ce și-a ales, ascultând de porunca sănătoasă a unui suflet plin de înțelegere și avânt”.
Preotului Ilie Dăianu îi cere „să lase lumea în pace”, considerând că servea mai bine „propriu-i interes, prin tăcere”, decât să-și afișeze „la orice ocazie multilaterală, și oferindu-și nechemat, luminile la fiecare pas”. Însă, din păcate, cel care avea dreptate era preotul Ilie Dăianu. La Sinea a fost găsit extrasul mortuar al marelui cărturar. Dar legenda morții lui Șincai la Bobota este puternic impregnată în memoria bobotanilor și persistă și astăzi.
Corneliu Coposu era convins și el că marele cărturar era îngropat la Bobota. În articolul „Gheorghe Șincai și domnul notar al comunei Crevedia”, subliniază că „bătrânul cronicar român”, pe care-l consideră „stălp vrednic al stăpânirii noastre legitime pe aceste plaiuri”, fiind „trudit de perenigrări, proscris de stăpânire și amărât de prigoană și decepții” și-ar fi găsit obștescul sfârșit la Bobota. „Iar osemintele gârbovite de desagii ce adăposteau cea mai scumpă comoară a neamului românesc – afirmă el – au fost așezate sub glia din Bobota, în fața bisericii vechi, la umbra unui păr bătrân…”.
La fel, și ceilalți membrii ai societății culturale erau convinși că Șincai era înmormântat la Bobota. Printre ei, Corneliu Coposu îl amintește pe Victor Boroș, „un tânăr de ispravă, cu voință tare și suflet mult”, care era proaspăt notar titrat în Bobota. El a venit cu ideea ridicării unui monument în memoria lui Șincai, pe locul unde se credea că a fost înmormântat. În acest sens, după mai multe intervenții, i s-a aprobat editarea unor ilustrate, care prin vânzare puteau contribui la fondul necesar ridicării monumentului „pentru redeșteptătorul conștiinței noastre naționale”. Având aprobare ministerială, Victor Boroș a început „să cutreiere țara” și să răspândească cele 10 ilustrate, însoțite de un apel, spre vânzare.
În articolul amintit, Corneliu Coposu ne aduce în atenție un episod trist al acestei campanii pentru strângerea de fonduri. Este vorba de un notar din comuna Crevedia, județul Vlașca, care îi restituie ilustratele lui Victor Boroș, pe motiv că nu aveau în județ „oameni intelectuali”.
Răspunsul acestui „ilustru exponent al puterii centrale”, spune, ironic, Corneliu Coposu, nu avuse „prilejul de a face cunoștință cu . Pe lângă faptul că i-a „spulberat o iluzie”, scrisoarea notarului din Crevedia, adresată lui Victor Boroș, i-a stârnit „o jale cumplită și o grijă chinuitoare pentru cetățenii pașnici”, pe care-i administra „din înălțimea funcțiunii sale”, notarul din Crevedia.
Încheie pe un ton dur, aducând acuze, indirect, guvernanților liberali, deoarece au permis ca în satele din Vechiul Regat să ajungă „tâmpiți, fără creștere și cultură, proști ca mutu de la manutanță”, care nu făceau decât „să încurce administrația și să jupuiască pe țărani”. Iar între Gheorghe Șincai și notarul comunei Crevedia, concluzionează el, nu era decât „120 de ani de inconștiență și tembelism”.
După eforturi îndelungate, în anul 1939, membrii societății culturale „Gheorghe Șincai” din Bobota au reușit, cu ajutorul escadronului de cavalerie condus de căpitanul Gheorghe Rizescu, care staţiona la Bobota, să ridice un monument, în formă de cruce, în memoria marelui cărturar. Din păcate, monumentul a avut o existență foarte scurtă. După odiosul Dictat de la Viena din 30 august 1940, cu ocazia trecerii trupelor horthyste prin localitatea Bobota, iritați că nu l-au găsit acasă pe protopopul Valentin Coposu, care era trecut, din nou, pe lista neagră a celor ce trebuiau lichidați fizic, deoarece era semnatar al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, monumentul a fost dinamitat.
După cel de al Doilea Război Mondial, cu toate că ne găseam în plin regim totalitar comunist, bobotanii au continuat să cinstească memoria marelui cărturar. Astfel, în luna octombrie a anului 1966, conducerea școlii din Bobota, în frunte cu directorul Mihail Ștefan a organizat „Festivalul Cântecului, dansului și portului popular”, acțiune prilejuită de comemorarea a 150 de ani de la trecerea în eternitate a marelui cărturar iluminist român. A fost o acțiune de mare amploare la care au participat formații artistice din toate raioanele fostei regiuni Crișana. În Bobota au fost organizate cu acel prilej 3 expoziții de artă populară locală (cu vânzare). A fost recondiționată fântâna care poartă numele marelui cărturar, fântână lângă care, conform legendei, ar fi murit Gheorghe Șincai. Alături, pe o tablă, erau scrise cuvintele: „Trecătorule! Înalță un gând de aducere aminte pentru eminentul istoric și filolog român, fruntaș al Școlii Ardelene, distins luptător împotriva oprimării sociale, culturale și nașionale a poporului său – GHEORGHE ȘINCAI – 28.II.1754 – 02.XI.1816 – care a poposit adesea prin Țara Silvaniei, îndeosebi prin Bobota, localnicii păstrându-i vie amintirea, în legenda morții sale aici, la fântâna lui Alexi”. Textul aparține lui Ioan Ardeleanu Senior, pasionat cercetător al vieții lui Gheorghe Șincai.
Până în anul 1969 a fost dată în folosinţă clădirea şcolii noi, în actualul centru civic al satului. Noua clădire a adus un plus de spaţiu pentru şcolarizarea numărului tot mai mare de copii. Spaţiul mai degajat din şcoala nouă a înlesnit dascălilor de atunci să gândească, să contureze noi obiective legate de viaţa lui Gheorghe Şincai. În vitrine simple şi în tablouri, mai întâi pe coridorul de la etaj al şcolii, apoi într-o sală mică, la parter, la intrarea dascălilor s-a amenajat prima formă de muzeu „Sincai” la Bobota, prin munca profesoarei Valeriei Ciocian – profesor de limba română şi director prof. Elena Ştefan.
Muzeul şcolii cu fotografii, citate demonstra legătura lui Şincai cu Bobota fiind ca o comoară aleasă, un punct de referinţă pentru elevi, dascăli şi vizitatori.
Baza materială a muzeului a fost sprijin pentru organizarea unor schimburi de experienţă, cercuri pedagogice sau parteneriate cu alte şcoli care purtau numele lui Gheorghe Şincai: Liceul ,,Gheorghe Şincai” Satu-Mare, Liceul ,,Gheorghe Şincai” Bucureşti. Aceasta a fost o altă cale de afirmare a satului Bobota pe plan regional şi naţional. Memoria lui Şincai a rămas neştearsă în mintea bobotanilor. După 1970 pensionarul, căpitanul Gheorghe Rizescu nu avea linişte, îl răscolea amintirea lui Şincai la Bobota şi îl determină să trimită mai multe scrisori la Consiliul Popular Bobota, la Comitetul de Partid, prin care roagă autoritatea locală să ridice un alt monument în memoria lui Şincai-rugăminţi care s-au lăsat cam mult aşteptate, materializate după aproape două decenii, în 1989.
În martie 1974, la Bobota se desfăşoară un simpozion cu lucrări prezentate de Graţian Mărcuş, Ioan Ardelean Senior, Zaharia Bărdaşu care aduc în dezbatere premisele reale ale morţii lui Gheorghe Şincai la Bobota.
La 25 februarie 1979 Bobota a găzduit o manifestare cultural-ştinţifică, dedicată nemuritorului cărturar Şincai. Evocarea reprezentatului Şcolii Ardelene a fost realizată de: prof. emerit Leontin Ghergariu, prof. univ. Ananie Fărcaş, dr. Vasile Vetişan, (Bucureşti), prof. Rudolf Muler, directorul Casei Corpului Didactic Zalău, Doru E. Goron (Arhivele Statului Zalău), Valentin Dărăban, ziarist (Zalău) și prof. Valeria Ciocean din Bobota.
Tot in anul 1979, cu ocazia aniversării a 225 ani de la naşterea lui Şincai, s-a înfiinţat Cenaclul Literar ,,Gheorghe Şincai”, în şcoală. Membrii cenaclului condus de profesoara Ciocean Valeria au participat la simpozionul organizat de Liceul de Matematică–Fizică „Gheorghe Şincai” Bucureşti, cu comunicarea „Şincai şi Bobota”.
Anul 1986 aduce la Bobota aniversarea a 200 de ani de învăţământ românesc sub făclia lui Şincai, graţie cercetărilor efectuate de Inspectoratul Şcolar al judeţului Sălaj. Amplă manifestare ştiinţifică şi culturală sub îndrumarea doamnei directoare, profesor Tusan Silvia, această acţiune a adus la vatră fii ai satului, oameni cu studii superioare şi funcţii responsabile în ţară.
La aniversarea din 1986, bobotanii şi mai ales harnicele gospodine au avut prilejul să etaleze costume populare, ţesături, cusături de podoabă pentru casa ţarănească. În 1989 adunarea a fost mai numeroasă şi cu efecte plăcute pentru bobotani. S-a asfaltat 1 km de drum judeţean de la şoseaua naţională până la Primărie, s-a dat o funcţionalitate cât mai utilă spaţiilor din localul şcolii vechi, biblioteca comunală ocupând două săli de clasă, s-a reamenajat parcul din faţa clădirii grădiniţei, unde s-a amplasat statuia lui Gheorghe Şincai, s-a prezentat un program cultural artistic omagial de către elevii şi dascălii satului.
Anul 1989, anul marilor schimbări în istoria ţării, reprezintă anul când se pune în aplicare un gând demult exprimat de căpitanul Rizescu, se înalţă un monument în memoria lui Gheorghe Şincai, la Bobota.
Bustul lui Şincai, amplasat în faţa şcolii vechi a satului vine să completeze ansamblul arhitectural al centrului vechi al satului şi să conducă spre actualul Centru Cultural ,,Şincai-Coposu”.
Zeci de ani personalități sălăjene precum Corneliu Coposu, Valeria Ciocean, Ioan Ardeleanu Senior, Grațian Mărcuș, Zaharia Bârdașiu, etc. s-au luptat pentru a ridica un bust al lui Șincai la Bobota. Cea mai înverșunată apărătoare a ideii că Gheorghe Șincai a murit la Bobota s-a dovedit a fi profesoara Valeria Ciocean, susținută de Corneliu Coposu în demersurile sale.
În sfârșit, anul 1989 s-a reușit, în sfârșit, realizarea acestui important deziderat. De la acest moment deosebit nu avea cum să lipsească Corneliu Coposu, fiu al satului Bobota, care a scris şi s-a luptat toată viaţa pentru păstrarea vie a memoriei marelui cărturar. El a fost lăsat de către organele de Securitate să vină la Bobota, cu condiţia să nu ia cuvântul în public. De altfel, într-un document recunoşteau că l-au „încadrat” cu trei „surse”, adică informatori.
Astfel, pe data de 4 iunie 1989, serbarea a început cu dezvelirea bustului marelui cărturar Gheorghe Șincai, dar o parte din acțiunile culturale, printre care și simpozionul trecut în program s-au desfășurat în Căminul cultural, din cauza unei ploi abundente, care a izbucnit din senin. De asemenea, tot aici s-a ținut și banchetul, la care au participat oficialitățile comunei și o parte din invitați, printre ei regăsindu-se și Corneliu Coposu.
Data de 30 noiembrie 1993 statuează poziţia marelui cărturar de patron spiritual al Şcolii Gimaziale din Bobota, prin confirmarea de către Ministerul Învăţământului a denumirii: Şcoala Gimnazială „Gheorghe Şincai” Bobota.
După cum am arătat mai sus, ideea realizării unui muzeu local este mai veche, dar nu s-a putut pune în practică, în timpul regimului comunist.
În anul 1998, la inițiativa directoarei Școlii „Gherghe Șincai” din Bobota, Silvia Muste și a Muzeului Județean de Istorie și Artă-Zalău, a cărui director era regretatul arheolog Alexandru V. Matei, s-a hotărât organizarea Centrului cultural din Bobota, care urma să poarte numele celor doi iluştii înaintași: Gheorghe Șincai și Corneliu Coposu.
În perioda 20-22 noiembrie 1998, Muzeul de Istorie și Artă-Zalău a organizat o serie de manifestări aniversar-comemorative prilejuite de împlinirea a 80 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 și 3 ani de la trecerea în eternitate a marelui om politic Corneliu Coposu.
În zilele de 20 și 21 noiembrie 1998, a organizat, la Zalău, sesiunea de comunicări ștințifice „Istorie și civilizație în Nord -Vestul României” și sesiunea „In memoriam – Corneliu Coposu”, care s-au bucurat de prezența unor reputați istorici din întreaga țară. În data de 22 noiembrie 1998, la Bobota are loc festivitatea dezvelirii bustului lui Corneliu Coposu, realizat de sculptor Ioan Mihele și inaugurarea Centrului cultural „Șincai-Coposu”.
Prim-ministrul României, Radu Vasile și președintele PNȚCD, Ion Diaconescu au fost cei care au inaugurat centrul cultural, în prezența câtorva mii de participanți. La inaugurare au mai participat o serie de mari personalități printre care le amintim pe distinsele surori Coposu, pe Ion Rațiu, Ticu Dumitrescu, Vasile Lupu, Ionescu-Galbeni şi Gavril Dejeu, ministru de Interne.
Expoziția de bază din cele trei săli ale centrului cultural au fost realizate de către colegii de la muzeu, specialiști în istorie și etnografie. Elevii şcolii din Bobota, în frunte cu directoarea Silvia Muste şi o serie de femei vrednice din Bobota au constituit un bogat patrimoniu muzeal, iar cu sprijinul colegelor de la secţia Etnografie a fost realizat un interior țărănesc. Sala „Gheorghe Șincai” a fost realizată de către colegul muzeograf, Ioan Musca, care a avut ca bază de pornire patrimoniul fostului muzeu şcolar, dedicat marelui cărturar. Sala „Coposu”, cea mai mare sală de expoziție a centrului cultural a fost realizată de către subsemnatul, împreună cu dr. Dănuț Pop, la vremea respectivă cercetător științific în cadrul muzeului din Zalău.
Astfel, localitatea Bobota se poate mândri cu cel mai important şi valoros obiectiv cultural, amplasat la 1,5 km de şoseaua E 81, uşor de reperat cu ajutorul indicatorului, adăpostind singurul muzeu omagial „Gheorghe Şincai” dintre cele peste 300 de sate, unde, Şincai a înfiinţat şcoli. Pragul său a fost trecut de numeroase personalităţi din ţară şi străinătate, printre care îi amintim pe fostul prim-ministru Victor Ciorbea, reputatul jurnalist Tudor Călin Zarojanu, prof, univ. dr. Virgil Ţârău, vicepreşedinte al CNSAS, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj şi mulţi alţii. De asemenea, în arhiva şcolii din Bobota va rămâne consemnată pentru eternitate în Cartea de onoare a şcolii, semnătura Reginei Ana, prezentă la Bobota împreună cu surorile Coposu, în vara anului 1996.
dr. Marin Pop,
şef Secţie Muzeografie-muzee locale