În noaptea de sâmbătă spre duminică, 29/30 octombrie 2016, România trece la ora de iarnă.
Acele ceasornicelor vor fi date cu o oră înapoi, ora 4 urmând să devină ora 3. În aceste condiţii, ziua de 30 octombrie va fi cea mai lungă zi din an, având 25 de ore. Schimbarea orei, care se efectuează de două ori pe an, este reglementată de o directivă europeană, care stabileşte zilele în care se modifică ora: ultima duminică din luna martie, respectiv ultima duminică din luna octombrie. Ziua de 30 octombrie va deveni astfel cea mai lungă din an, având 25 de ore, şi cea mai lungă noapte. Ora oficială de iarnă va rămâne valabilă până în ultima duminică din luna martie a anului viitor – 2015. Prima dată, modificarea orei a fost introdusă în România în anul 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. A existat o perioadă, între anii 1941-1979, când în România nu a fost schimbată ora. Ora de vară a fost reintrodusă în ţara noastră începând din anul 1979, acest sistem având ca scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii solare. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activităţi umane să se desfăşoare cât mai mult posibil pe lumină naturală , mai eficientă şi mai sănătoasă şi, evident, şi din raţiuni economice.
Schimbarea orei nu afectează mersul trenurilor
CFR Călători informează că, începând de duminică – 30 octombrie 2016, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei orientale (ora oficială de iarnă), astfel că ora 4 va deveni ora 3. Trecerea la ora de iarnă nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia trenurilor urmând a se efectua conform orarelor prevăzute în mersul trenurilor.În noaptea de 29/30 octombrie, trenurile de călători vor pleca din gările în care se formează conform orei de vară, până la ora 4, care devine ora 3. Trenurile care au ora de plecare din gările în care se formează după ora 4, vor pleca la orele stabilite în mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de iarnă.Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din mersul trenurilor, conform noii ore. Trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație. Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora de iarnă se face în aceeaşi zi de duminică, 30 octombrie 2016, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Ucraina, trenurile vor circula după orarul din mersul de tren în vigoare.