Mostră de “evoluţie”: parlamentarii au votat legea “gunoiului haotic”

Senatul României a adoptat zilele trecute o propunere legislativă prin care taxa pentru neîndeplinirea ţintelor de reciclare a deşeurilor de ambalaje ar urma să fie redusă de la 2 lei la 30 de bani pe kilogram. Producătorii de bunuri ambalate susţin propunerea cu bucurie, conturile lor urmând să fie umflate în scurt timp, cu milioane de euro, pe când Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) şi comunitatea civilă avertizează asupra impactului devastator al acesteia.

O nouă iniţiativă a parlamentarilor, pe ultima sută de metri în vechea formulă, este aşadar pe care să schimbe legislaţia într-un domeniu extrem de sensibil şi important – cel al deşeurilor menajere şi reciclabile. Modificarea ce se vrea adusă în lege ar face să prospere afacerile producătorilor de ambalaje, pentru că ar reduce amenzile aplicate celor care nu reciclează. De la 2 lei pe kilogram cât e în prezent, la o valoare 0,3 lei pe kilogram de deşeu aruncat direct la gunoi, prin urmare, ne îndepărtăm, chiar şi prin raţionamentul prezentat în motivarea proiectului, de un trend mondial prin care aruncatul la întâmplare al ambalajelor şi nesortarea deşeurilor atrag amenzi de sute de euro pentru persoanele fizice, de cele juridice nici nu mai amintim. Proiectul de lege fost votat deja în Senat.

Companiile pun produsele ambalate pe piaţă, acestea ajung în magazine şi de aici, la consumatori. Grosul deşeurilor este  aruncat la gunoi, şi doar cinci procente din întreaga cantitate ajung să fie reciclate de firmele care colectează ambalaje. Firmele de colectare îi plătesc pe cei care reciclează. De la firmele de colectare, deşeurile sunt spălate, sortate şi tocate în centre speciale de procesare. Într-un final, fostele deşeuri sunt transformate iarăşi în ambalaje. Pe principiul că poluatorul plăteşte, companiile care pun în circulaţie ambalajele trebuie să recicleze 60 la sută din cantitatea pusă pe piaţă, iar ţintele de reciclare vor fi şi mai dure in anii următori. În 2014, autorităţile au descoperit, însă, că România recicla doar pe hârtie. Ca să evite amenzile uriaşe, marile companii producătoare de alimente şi băuturi reciclau româneşte, adică fictiv. Frauda a fost şi ea, una urât mirositoare:  54 de milioane de euro. Acum, parlamentarii vor să schimbe legea şi să reducă amenda, de la 2 lei pe kilogram, la doar 0,3 lei pe kilogramul de deşeu aruncat direct la gunoi, la nimereală fără sortare, fără responsabilitate, fără nicio grijă pentru mediul înconjurător. Ministerul Mediului a criticat dur această lege, spunând că prin sprijinirea agresivă a unei iniţiative legislative iresponsabile, producătorii de deşeuri şi ambalaje solicită direct anularea oricăror obligaţii cu privire la îndeplinirea ţintelor de valorificare a propriilor ambalaje, fără niciun fel de consideraţie pentru costurile societale şi de mediu. “În opinia ministerului pe care îl reprezint, o astfel de fugă de responsabilitate din partea celor care stau chiar la baza întregului fenomen (prin sutele de mii de tone de ambalaje aruncate în piaţa din România) este de natură să saboteze toţi paşii realizaţi până în prezent şi, mai mult, să pericliteze tot sistemul de finanţare a colectarii selective şi reciclării deşeurilor”, a spus în plenul  Senatului, Raul Pop, Secretar de Stat în MMAP. El a vorbit, el a auzit.

 

 

 

One Thought to “Mostră de “evoluţie”: parlamentarii au votat legea “gunoiului haotic””

  1. Tăunu

    Eu nu mai am nicio aşteptare de la gunoaiele actuale de parlamentari dar, nici de la următorii !

Leave a Comment