Aproximativ patru la sută din din populaţia României este alcătuită din persoane cu dizabilităţi, potrivit ultimelor statistici ale Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap (ANPH). Din acest procent, jumătate sunt încadrate la categoria de handicap accentuat (gradul doi). În judeţul Sălaj, numărul total al persoanelor cu dizabilităţi este în acest moment de 14.139. Dintre acestea, 849 sunt copii iar 13.290 adulţi. Sălăjenii încadraţi în gradul I – grav, sunt în număr total de 4.066 din care 433 copii şi 3.633 adulţi. În gradul II – accentuat sunt încadraţi 8.860 adulţi şi 241 copii, gradul III- mediu sunt 988 adulţi şi 175 copii. În ultimul grad, IV sau uşor, sunt încadraţi 225 adulţi. Aceştia din urmă nu beneficiază de niciun sprijin financiar din partea statului, ci doar de asigurarea medicală.Tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare. Încadrarea în grad a persoanelor cu dizabilităţi este făcută, pentru copii, de către comisia pentru protecţia copilului, iar pentru adulţi de către comisiile de evaluare a persoanelor cu handicap. În baza diagnosticului stabilit de medicul curant, comisiile stabilesc încadrarea în grad a persoanelor suferinde.Totodată, comisiile au obligaţia de a reevalua periodic încadrarea în grad de handicap a persoanelor cu dizabilităţi.
Persoanele cu handicap permanent nu se mai prezintă la comisiile de evaluare
Foarte mulţi cetăţeni nu ştiu că persoanele care au un grad de handicap permanent nu trebuie să se mai prezinte la comisiile de expertiză. Nu puţine au fost criticile la adresa acestor Direcţii, prin care cetăţenii acuzau autorităţile că fac un abuz atunci când cheamă anual în faţa comisiei, o persoană care a rămas fără un picior sau o persoană cu o boală degenerativă a sistemului nervos central. Un articol, strecurat anormal în stufoasa lege care guvernează procedurile şi modalităţile de obţinere a certificatelor de handicap, a făcut în anii trecuţi ca persoanele cu handicap permanet să fie obligate să se prezinte la comisiile de evaluare la fiecare 12 luni. Nu puţine au fost cazurile în care, persoane care suferiseră amputaţii sau au pierdut un simţ ori un organ, erau chemate la comisie pentru a se stabili dacă nu cumva, pe perioada anului, mâna sau organul lipsă au crescut la loc. Directorul adjunct al Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sălaj, Alexandru Başa, ne-a comunicat faptul că această scăpare legislativă este deja remediată de mult timp iar cei care au gradul de handicap permanent nu se mai prezintă pentru o reevaluare, ceea ce reprezenta un fapt absurd şi inutil de altfel.
”Există o singură situaţie în care legea ne obligă să reanalizăm cazul unei persoane cu grad de handicap permanent, şi anume cea care survine în urma unor sesizări sau reclamaţii ce trebuie să fie fondate şi bine argumentate, prin care suntem anunţaţi de o terţă persoană că un individ nu s-ar încadra, de fapt, în gradul de handicap stabilit iniţial. În acest caz suntem obligaţi prin lege să chemăm din nou în faţa comisiei, persoana respectivă”, a spus Alexandru Başa, directorul adjunct al DGASPC, referindu-se la ipotezele probabile prin care legea ar putea fi fraudată. Conform legii, persoanele încadrate în grad de handicap beneficiază de următoarele drepturi băneşti: indemnizaţie lunară, indiferent de venituri, de 340 lei pentru adultul cu handicap grav şi 270 de lei pentru handicap accentuat; 39 de lei pentru handicap mediu. Persoanele încadrate în grad de handicap uşor nu beneficiază de drepturi băneşti ci doar de asigurare medicală.
Cei cu dizabilităţi locomotorii vor primi gratuit scutere electrice
Facilităţile şi avantajele care se acordă acestor persoane care suferă de multe ori de afecţiuni incurabile ori ireversibile, sunt, la noi, puţine şi sărace, comparativ cu cele de care se bucură cei care trăiesc în alte ţări ale UE. Pe lângă toate acestea, chinul deplasărilor la comisii, suportat mai ales de către cei care locuiesc departe de oraş, lipsurile, imposibilitatea procurării de medicamente sau aşteptarea interminabilă în arşiţă ori ger, sunt doar câteva din dificultăţile majore pe care persoanele cu dizabilităţi le trăiesc zi şi noapte. Un singur proiect legislativ nou care nici măcar nu a fost încă aprobat, vine să mai însenineze viaţa unei categorii de persoane cu dizabilităţi. Potrivit unei iniţiative legislative, persoanele cu handicap locomotor grav ar urma să beneficieze, în mod gratuit, de un scuter electric care să le ajute să se mişte mai uşor. Singura condiţie care trebuie îndeplinită este ca aceste persoane să aibă un venit lunar de sub 800 de lei.
Parlamentarii propun ca persoanele cu handicap locomotor grav, atât copii cât şi adulţi, să beneficieze la cerere de un scuter electric pentru mobilitate. Pentru a putea primi acest instrument asistiv, persoana cu handicap locomotor grav sau reprezentantul legal al acesteia trebuie să depună la Casa de Asigurări de Sănătate un dosar care să conţină următoarele documente: copie de pe cartea de identitate; certificatul de încadrare în grad de handicap; recomandare de la medicul specialist, cu menţiunea că cei a căror certificat de încadrare în grad de handicap este permanent nu vor mai avea nevoie de această recomandare. În termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data depunerii unui dosar considerat valid, persoanele în cauză trebuie să primească scuterul electric. După cinci ani, o persoană cu handicap locomotor grav are dreptul să ceară un nou scuter electric. Din păcate, viaţa unei persoane cu dizabilităţi este departe de a fi una cât de cât normală. Lupta cu boala sau incapacitatea, privirile încă multe, aţintite asupra acestor oameni, dar şi lipsa măsurilor care să le uşureze în mod consistent viaţa sunt lucruri cu care aceşti oameni s-au obişnuit şi cu care trăiesc zi de zi, toate acestea ca un supliment chinuitor venit peste suferinţa, de multe ori ireversibilă, cu care se confruntă.
Suntem, din păcate, departe de nivelul de percepţie şi tratament social al altor ţări, departe de normalitatea şi firescul cu care ar trebui să-i privim şi să-i tratăm pe aceşti oameni, şi la ani -lumină depărtare de sprijinul pe care alte ţări îl oferă, dincolo de o sumă de bani modică şi o rampă de acces într-un magazin, şi aceea greu accesibilă şi prost făcută. Iar dacă mai adăugăm faptul că anul trecut statul român a oferit 540 de lei, lunar,fiecărui refugiat, iar persoanelor cu handicap grav doar 234 de lei, nu mai avem nevoie de prea multe date pentru a înţelege unde ne situăm, din acest punct de vedere, ca ţară – parte din Uniunea Europeană a anului 2016. Puţinul pe care statul îl oferă acestor oameni cu nevoi speciale seamănă mai mult a „milă” decât a ceea ce ar trebui să fie, şi anume îmbunătăţirea calităţii vieţii şi acordarea unor drepturi care în alte state au caracter de normalitate.
