Duminică, începând cu ora 16, Sala Sporturilor va găzdui partida dintre HC Zalău şi SCM Craiova, meci contând din etapa a VII-a Ligii Naţionale
După un început promiţător de sezon, în care a obţinut două victorii din trei partide (înfrângerea fiind în faţa deţinătoarei Ligii Campionilor – CSM Bucureşti), HC Zalău nu a înregistrate rezultate la fel de bune în ultimele trei jocuri. A urmat eşecul la limită, suferit în ultimele secunde, pe terenul Braşovului, remiza „cu cântec” de pe teren propriu cu CSM Roman şi înfrângerea de la Brăila, unde Zalăul a condus până cu un sfert de oră înainte de final.
Formaţia pregătită de Gheorghe Tadici revine pe teren propriu la finalul acestei săptămâni, după aproape o lună de pauză, urmând să întâlnească duminică SCM Craiova, echipă situată pe poziţia a IV-a în clasament.
„Liga Naţională de handbal feminin este foarte echilibrată. După cum s-a văzut, Galaţiul a început să joace foarte bine, fiind că a transferat în permanenţă, iar cu Brăila a pierdut foarte greu. Se întăreşte şi Deva, care am înţeles că are sprijin financiar atât de la Primărie, cât şi de la Consiliul Judeţean. Este un campionat greu. Bistriţa, care a promovat, a transferat 11 jucătoare, s-au întărit şi Vâlcea şi Universitatea Cluj. Am pierdut câteva puncte importante în ultimele meciuri, însă, cel puţin la meciurile cu Brăila şi Roman au existat şi factori colaterali. Nu se poate ca la un meci cu Roman să fie delegat un arbitru căsătorit în Roman, cu soacră ce lucrează la primărie, iar viceprimarul este şeful clubului. Sunt lucruri elementare, care se ştiu şi de care ar trebui să se ţină cont. Pentru a câştiga toate jocurile, ar trebui să avem o echipă la fel ca în perioada anilor 2001 – 2003, în care aveam 12 handbaliste bine instruite şi jucam, dacă era cazul, cinci sau şase contra nouă, dacă avema eliminări. Am jucat şapte contra nouă un retur întreg şi am câştigat campionatul, dar aveam jucătoare cu calitţi foarte bune, care puteau evolua fără probleme 60 de minute. Acum, oricât le-ai pregăti, sunt puţine handbaliste care rezistă 60 de minute fără probleme. Nu pot, din cauza lipsei calităţilor motrice şi a rezistenţei. Oricât le-ai pregăti, este greu să le ţii în teren până la finalul meciului. Mergem înainte şi lucrăm cât putem de bine cu „marfa” pe care o avem la dispoziţie. Încercăm să facem lucruri cât mai bune şi să obţinem o producţie cât mai bună”, a declarat managerul Gheorghe Tadici.
Oltencele au înregistrat patru victorii şi două eşecuri în primele şase partide, având un golaveraj de 190 la 151.
Meciul dintre HC Zalău şi SCM Craiova este programat duminică, la ora 16, în Sala Sporturilor. Partida va fi oficiată de cuplul internaţional format din Bogdan Stark şi Romeo Ştefan.
Programul complet al etapei: Danubius Galaţi – Universitatea Cluj, CSM Ploieşti – HCM Râmnicu Vâlcea, Unirea Slobozia – Măgura Cisnădie, HC Zalău – SCM Craiova, CSM Bistriţa – ASC Corona Braşov. S-au disputat în devans jocurile: CSM Roman – HC Dunărea Brăila 18 – 20 şi CSM Bucureşti – CSM Cetate Devatrans 38 – 21.
Finanţator HC Zalău: Consiliul Judeţean Sălaj. Acţionari: Total AS, Ady Com, Inserco, Damco Press. Sponsor: Cento Group. Colaboratori: Multicom, Total AS, Avril, WestCompany, Hanul Drumeţilor, Cento Service, PMT4 Operation & Services Zalău, Brilliant Parc, Meseş Security, Tacon, Vidalis Holding, Meat Team Distribution. Parteneri media: Magazin Sălăjean, Sălăjeanul TV şi Accent Art.