Cu cinci victorii şi o remiză în ultimele şase etape, FC Zalău a urcat pe poziţia a treia în clasamentul Seriei a V-a din Liga a III-a, având 16 puncte acumulate. Jocul formaţiei zălăuane arată tot mai bine de la o etapă la alta, însă, un aport deosebit în obţinerea ultimelor victorii l-a avut mijlocaşul Florin Istrate, jucător ce s-a aflat la un moment dat chiar în lotul formaţiei Rapid Bucureşti, în perioada când „feroviarii” au evoluat în primele două ligi.
În victoria pe care zălăuanii au obţinut-o marţi, pe teren propriu, 5 – 0 cu CS Iernut, Istrate a reuşit un gol de toată frumuseţea, cum rar s-a mai văzut pe Stadionul Municipal din Zalău. Au fost persoane care au afirmat la finalul partidei că o astfel de execuţie nu au mai văzut decât la televizor. Evoluţia echipei zălăuane nu a mai fost la fel de bună după ce Istrate a fost înlocuit în minutul 55 cu Marius Hosu, însă, „alb-albaştrii” au mai marcat de trei ori după revenirea de la vestiare.
„CS Iernut nu este o echipă cu pretenţii prea mari în Ligaa III-a, a practicat un joc destul de modest. Evoluţia echipei noastre arată tot mai bine de la un meci la altul. Repriza a doua din meciul cu Viitorul Ulmeni a fost foarte bună din punct de vedere a evoluţiei echipei, la fel şi în meciul de la Reghin, iar acum am obţinut o victorie clară. Jocul echipei începe să devină tot mai omogen”, a declarat preşedintele Ioan Morar.
Vineri, în cadrul etapei a IX-a, FC Zalău se va deplasa le Cugir pentru duelul cu Metalurgistul din localitate.
Tot marţi, în cadrul etapei a VIII-a, s-au mai înregistrat rezultatele: Comuna Recea – CS Oşorhei 2 – 1, Sănătatea Cluj – Metalurgistul Cugir 1 – 4, ASA Târgu Mureş II – FC Bistriţa 3 – 2. Ieri după amiază au mai avut loc partidele: AFC Hermannstadt – Avântul Reghin, Gaz Metan II Mediaş – Viitorul Ulmeni şi Recolta Dorolţ – Unirea Dej.
FC Zalău: Claudiu Băican – Grigore Turda, Paul Mateciuc, Cristian Bucur, Ionuţ Ţârlea, Gabriel Coţi, Raul Stanciu, Alberto Vălimăreanu (min. 75, Răzvan Meleg), Alexandru Maria (min. 61, Sergiu Bercean), Florin Istrate (min. 53, Marius Hosu) şi Cristian Tăbârţă (min. 70, Alexandru Pop). Antrenori: Constantin Olariu (principal) şi Cristian Oros (secund)
CS Iernut: Paul Crăciun – Adelin Apolţan, Ştefan Popa, Răzvan Ardelean (min. 74, George Marian), Andrei Balea, Fekete Istvan, Alexandru Groza, Adrian Bîrsei (min. 86, Octavian Moldovan), Marius Bălaş, Mircea Ungur şi Ionuţ Cheţan. Antrenor: Nicolae Ghira
Clasament:
1. Sănătatea Cluj 8 6 1 1 18 – 6 19p
2. AFC Hermannstadt 7 6 1 0 17 – 8 19p
3. FC Zalău 8 5 1 2 13 – 5 16p
4. ACS Comuna Recea 8 4 2 2 15 – 10 14p
5. Metalurgistul Cugir 7 4 1 2 17 – 7 13p
6. ASA Târgu Mureş II 7 4 1 2 15 – 17 13p
7. Gaz Metan II Mediaş 7 3 3 1 13 – 7 12p
8. Unirea Jucu 7 4 0 3 11 – 10 12p
9. Avântul Reghin 6 3 0 3 5 – 8 9p
10. Viitorul Ulmeni 6 2 1 3 10 – 10 7p
11. FC Bistriţa 8 2 1 5 10 – 14 7p
12. Unirea Dej 6 1 3 2 3 – 7 6p
13. CS Iernut 7 1 0 6 6 – 20 3p
14. CS Oşorhei 7 0 1 6 4 – 14 1p
15. Recolta Dorolţ 7 0 0 7 5 – 19 0p