Un grav accident de circulaţie a avut loc luni, 17 octombrie, pe raza localităţii Almaşu, în accident fiind implicate un autoturism şi un TIR. În urma coliziunii dintre cele două autovehicule, o persoana a rămas încarcerată fiind solicitată intervenţia pompierilor din Huedin. Una dintre victime, o femeie aflată în autoturism, a fost scoasă cu mare greutate dintre fiarele controsionate, fiind în stare de inconştienţă. Victime ale accidentului fost şi un barbat dar si un copil aflaţi în automobil, aceştia suferind, din fericire, răni mai puţin grave, comparativ cu cele suferite de femeie. La faţa locului a intervenit o maşină a Ambulanţei Zalău care a preluat femeia aflată în stare gravă, dar şi copilul, aceştia fiind transportaţi la Spitalul de Urgenţă din Zalău, unde au fost supusi mai multor investigatii medicale, bărbatul fiind transportat la o unitate spitalicească din judeţul Cluj. Deocamdată nu există date disponibile din partea Poliţiei Rutiere referitoare la cauzele şi condiţiile în care a avut loc evenimentul rutier.