Câştigători ai trofeului “Crizantema de Aur”, Rodica Pop Seling şi Pavel Păuşan urcă din nou pe scena festivalului în acest an

 

Sălajul ajunge din nou pe scena celui mai mare festival dedicat romanţelor, prin doi reprezentanţi ai genului, artişti care au şi câştigat  la o distanţă de trei decenii, preţiosul trofeu al competiţiei.  Pavel Păuşan – câştigătorul trofeului „Crizantema de Aur” al Festivalului Naţional de Romanţe de la Târgovişte, în urmă cu 32 de ani, în anul 1984, şi Rodica Pop Seling, câştigătoare a aceluiaşi trofeu în 2015, sunt invitaţi să cânte în recital la ediţia din acest an, cea de-a 49-a, a celui mai popular şi longeviv festival de romanţe din România. În virtutea bunei tradiţii a festivalului, câştigătoarea de anul trecut a trofeului, Rodica Pop Seling, profesor de canto la Liceul de Artă „Ioan Sima” din Zalău şi îndrăgită interpretă de folclor şi romanţe, va concerta în prima seară,  joi, 20 octombrie a.c., iar Pavel Păuşan va susţine vineri, 21 octombrie, medalionul muzical dedicat compozitorului Henri Mălineanu, interpretând două din compoziţiile de succes ale acestuia: Că doar n-o să trăiesc cât lumea” şi „Ceasul mărturisirilor – piese noi în vastul repertoriu de romanţe al îndrăgitului interpret sălăjean. Festivalul „Crizantema de Aur” de la Târgovişte va fi transmis în acest an, în perioada 20- 22 octombrie în direct pe TVR 3 şi sub formă de selecţiuni pe toate posturile televiziunii naţionale. În premieră absolută aşadar, pe scena Festivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur” de la Târgovişte din acest an se vor afla doi sălăjeni, iubiţi deopotrivă de publicul sălăjean cât şi de cel din toată ţara.

3 Thoughts to “Câştigători ai trofeului “Crizantema de Aur”, Rodica Pop Seling şi Pavel Păuşan urcă din nou pe scena festivalului în acest an”

  1. Anonim

    Ne bucură această ştire! Într-adevăr, Sălajul poate fi mândru cu asemenea valori. Dar de ce nu se orgnizează şi la noi în Zalău dacă nu un festival de romanţe (ca la Zlatna), măcar câte un concert de romanţe în fiecare toamnă?

  2. Viorel Tautan

    Voi fi alături de toți spectatorii si telespectatorii si, bine-nțeleagă de artiștii noștri dragi, cărora le doresc succes si aplauze îndelungate!

Leave a Comment