Veşti bune vin din partea Guvernului, pentru fermierii crescători de animale. Un ajutor a cărui valoare totală este de 18.150.000 lei va fi asigurat integral de la bugetul de stat şi va fi oferit fermierilor care se încadrează în acest program şi întrunesc condiţiile acordării acestui ajutor. Programul “Ajutor de minimis pentru achizitionarea de către producătorii agricoli de juninci din rase specializate de taurine, juninci din specia bubaline şi/sau tauri de reproducţie din rase de carne” este destinat persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale, constituite potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 44/2008 persoanelor fizice care deţin atestat de producător emis potrivit prevederilor Legii nr. 145/2014 şi persoanelor juridice, precum şi orice forme asociative cu personalitate juridică constituite conform legii. Sumele sunt de maximum 5.000 lei/cap junincă din rasă de taurine de lapte; maximum 6.000 lei/cap junincă din rasă de taurine de carne, maximum 4.500 lei/cap junincă din specia bubaline şi maximum 8.000 lei/cap de taur de reproducţie din rase de carne.
Condiţii pentru acordarea acestui ajutor
Fermierii trebuie să deţină deţină minimum trei capete şi maximum 10 capete de vaci identificate şi înregistrate în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE), în vederea achiziționării de juninci din rase de taurine de lapte sau carne, minimum un cap şi maximum 10 capete bivoliţe pe beneficiar identificate şi înregistrate în RNE, în vederea achiziţionării de juninci din specia “bubaline”. Pot primi acest ajutor şi cei care deţin minimum 40 capete de vaci şi/sau viţele şi/sau juninci pe beneficiar, cu excepţia celor din localităţile din zona montană, prevăzute în Ghidul informativ pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014 – 2020, care trebuie să deţină minimum 10 capete de vaci şi/sau viţele şi/sau juninci pe beneficiar, pentru achiziţionarea de tauri de reproducţie din rase specializate de carne. Beneficiarii se obligă prin angajament scris să menţină în exploataţie animalele de reproducţie din rase specializate achiziţionate, pe o perioadă de minimum 3 ani începând cu data la care sprijinul financiar a fost acordat. Tot printr-un angajament, beneficiarul se obligă să înscrie în Registrul Genealogic animalele de reproducţie din rase specializate achiziţionate. Rasele de taurine de carne și de lapte care se pot achiziţiona sunt: juninci rase de carne: Aberdeen Angus, Limousine, Charolaise, Aubrac; juninci rase de lapte: Bălţată cu Negru Românească, Bălțată Românească, Holstein, Red Holstein, Brună, Jersey, Simmental, Montbeliarde; tauri din rase de carne: Aberdeen Angus, Limousine, Charolaise, Aubrac, Simmental American. Bubaline: Bivol Românesc. Cererile se depun de la data publicării Hotărârii în Monitorul oficial, până în data de 11 noiembrie 2016, la Direcţia de Agricultură Sălaj.
Numărul maxim de juninci din rase de taurine sau juninci din specia bubaline pentru care se acordă ajutor de minimis este de 10 capete/beneficiar. Achiziţia de tauri de reproducţie se realizează respectând proporţia de un taur la 40 de capete vaci şi/sau viţele şi/sau juninci deţinute de beneficiar. Numărul maxim de tauri care poate fi achiziţionat de un beneficiar, trebuie să corespundă, aplicând proporţia prevăzută, unui număr de 200 capete vaci/şi sau/viţele şi/sau juninci. Conform datelor furnizate de Direcţia Agricolă Judeţeană, în judeţul Sălaj, în anul 2014, a fost un singur producator agricol cu 10 juninci cu o valoare totala de 50.000 lei, (în 2015 nu s-a acordat acest ajutor) iar in anul 2016 Direcţia judeţeană preia cererile în acest an, conform Hotărârii de Guvern. „Termenul din Ordonanţă este de 11 noiembrie 2016, la nivel naţional. Producatorii agricoli care vor să beneficieze de acest ajutor de minimis, pot să-şi pregatească întreaga documentaţie necesară legii şi se pot interesa de unde îşi pot procura animalele din rasele menţionate în anexa hotarârii, facturile fiscale putând fi întocmite după publicarea Ordonanţei în Monitorul Oficial,” se arată în comunicatul Direcţiei Agricole sălăjene.