Volei Municipal se pregăteşte în efectiv complet începând de luni, după ce, duminică a ajuns la Zalău şi centrul ucrainean, Mykola Rudnytskyi. Voleibalistul din Ucraina este una dintre cele şase achiziţii efectuate de conducerea clubului în această vară. Rudnytskyi a participat luni dimineaţa, la prima şedinţă de pregătire din această săptămână a vicecampioanei României, fiind mulţumit de condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea formaţia de la poalele Meseşului.
„Ne bucurăm că suntem în efectiv complet în ultima săptămână dinaintea începerii noului sezon. Mykola Rudnytskyi este un jucător valoros şi sunt convins că ne va ajuta foarte mult să obţinem rezultatele dorite în noua ediţie de campionat”, a declarat libero-ul Adrian Feher, cel mai vechi component al vicecampioanei României.
În această vară, la formţia zălăuană au mai fost transferaţi coordonatorul belgian, Matthias Valkiers, universalul zălăuan Adrian Gontariu, revenit acasă după o pauză de şapte ani, centrul Vlad Cuciureanu, secundul ceh Karel Lintz şi juniorul zălăuan, Paul Şomoi.
Volei Municipal Zalău a participat la două turnee de pregătire înaintea începerii noului sezon al Diviziei A1, iar sâmbătă a susţinut ultimul meci de verificare. Zălăuanii pregătiţi de Marian Constantin şi Bogdan Nicolae au învins pe teren propriu cu scorul de 3 – 1 Ştiinţa Explorări Baia Mare, după ce, cu o săptămână înainte a cedat cu 2 – 3 pe terenul formaţiei maramureşene, în cadrul „Cupei Explorări”.
Sâmbătă, în cadrul primei etape din noul sezon al Diviziei A1, Volei Municipal Zalău va primi vizita nou-promovatei Ştiinţa Bacău. Meciul este programat la ora 18, în Sala Sporturilor din Zalău.