Toate autovehiculele parcate pe domeniul public, care au inspecția tehnică expirată, precum și cele neasigurate sau pentru care nu au fost achitate taxe și impozite, vor fi ridicate de primării după doar 60 de zile de la data la care au fost găsite și considerate abandonate, în loc de 1 an cât prevede legea în acest moment.
Modificările vor intra în dezbaterea Parlamentului în această lună sau cel mai târziu luna viitoare. Conform noilor măsuri propuse, va fi scurtat de la 1 an la 60 de zile termenul pentru care un vehicul aflat pe domeniul public sau privat poate fi considerat abandonat. “În marile orașe, întâlnim adesea depozitate pe domeniul public rulote și remorci, perioade lungi de timp de 6 luni – 1 an, perioade în care aceste vehicule nu sunt utilizate de proprietari potrivit destinației. Menținerea termenului de un an duce la prelungirea duratei în care domeniul public primește o altă destinație decât cea legală. Acceptarea unei soluții contrare ar conduce la concluzia că aceste terenuri (chiar dacă sunt locuri de parcare de sau parcări publice gratuite), destinate circulației publice și staționarii vehiculelor funcționale, să se transforme într-un spațiu în care persoane private, invocând diferite situații individuale, să depoziteze bunuri proprietate privată, cu afectarea dreptului de proprietate a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, ceea ce este inadmisibil”, se arată în proiectului de lege.
Toate categoriile de vehicule intră sub incidenţa noii legi
Proiectul extinde, în contextul prezentat, și categoria vehiculelor abandonate, care va cuprinde toate vehiculele parcate pe domeniul public al căror termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat, precum și cele neasigurate pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terților prin accidente de circulație sau cele pentru care proprietarul nu a achitat taxele și impozitele prevăzute de lege. În prezent, pentru identificarea proprietarului sau a deținătorului legal al vehiculului fără stăpân sau abandonat, primarul aduce la cunoștință publică caracteristicile tehnice ale vehiculului și locul de unde acesta a fost ridicat, prin anunț într-un cotidian local, în termen de 5 zile de la întocmirea procesului-verbal de constatare.
Conform noilor prevederi, primarul va trebui să anunțe locul de identificare a autovehicului, înainte de a fi demarate procedurile de ridicare. Parlmentarii propun, de asemenea, reducerea de la 10 zile la 5 zile a termenului în care, după primirea somației de la primărie, proprietarul trebuie să ridice autovehiculul abandonat, în caz contrar acesta trecând în proprietatea primăriei. Autorii proiectului de lege vor să se asigure că proprietariul unui vehicul abandonat nu îl va muta doar pe un alt spațiu public și prevăd ca simpla mutare să nu întrerupă termenele și procedurile specifice pentru o mașină abandonată. Proprietarul va putea să nu ridice autovehiculul, în urma somației primăriei, doar dacă îl aduce în stare proprie de funcționare pe drumurile publice. În acest sens, proprietarul va trebui să prezinte dovada că mașina corespunde din punct de vedere tehnic, având inspecția tehnică periodică în termen de valabilitate, și asigurare şi impozitul plătit la zi. Deşi în acest an şi în 2015 nu au fost ridicate astfel de autovehicule de pe raza municipiului Zalău, Primăria Municipiului identificând, pe parcursul anilor 2013-2014, peste 50 de astfel de autovehicule care au fost ridicate la vremea respectivă.
De ce asigurare daca nu circul cu el, dar am platite taxele la zi. Iar vrea cineva sa faca jocurile unor firme ptivate de asigurari.o astfel de lege e neconstitutionala, pe dreptul de proprietate. Ce au de spus desteptii de parlamentari, ca tot vor inca un mandat?