O altfel de geometrie în „Săptămâna Cercetării Ştiinţifice” la Zalău

 

Geometria Sacră”, un subiect care pentru mulţi este unul mai puţin cunoscut, a făcut parte din programul Săptămânii Cercetării Ştiinţifice desfăşurată zilele trecute în Zalău. Mirel Matyas, profesor de matematică la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău, a susținut în fața elevilor clasei a X-a B de la “API” (diriginte Anca Fagarasi), o altfel de oră de matematică. În cadrul activităților dedicate ”Nopții Cercetătorilor Europeni” realizate în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, profesorul Mirel Matyas a prezentat în faţa elevilor tema ”Geometrie Sacră. Simboluri astrale în arta și arhitectura sălăjeană”. Au fost trecute în revistă diferitele contexte în care apare simbolul ”Sămânța Vieții” sau ”Floarea Vieții”, urmate de o aplicație practică. Elevii au prins imediat gustul “geometriei altfel”, iar imaginaţia lor şi rezultatul jocului cu compasul l-au impresionat pe profesorul de matematici din Zalău. Deprinderea unor cunoştinţe noi prin curiozitatea şi folosirea imaginaţiei fiecăruia a fost, în cadrul acestui eveniment, o dovadă a faptului că elevii devin mai dornici de cunoaştere atunci când sunt puşi faţă în faţă cu ideea de creativitate, de folosire a unor resurse pe care programele standard din şcoli nu le stimulează la capacitate maximă. 

Leave a Comment