După două succese în deplasare, formaţia antrenată de Gheorghe Tadici speră să-şi treacă în cont miercuri seara prima victorie pe teren propriu din acest sezon
Chiar dacă antrenorul Gheorghe Tadici nu dispune de Claudia Constantinescu, cea mai bună marcatoare din sezonul trecut, Handbal Club Zalău a avut un început promiţător de campionat. Echipa antrenată de Gheorghe Tadici a obţinut în primele trei etape două succese în deplasare, iar pe teren propriu a cedat în faţa formaţiei CSM Bucureşti, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor. Duminică a urmat a treia partidă în deplasare, pe terenul echipei Corona Braşov, una dintre cele mai bune formaţii din Liga Naţională. După un joc disputat, în care Zalăul a condus în cea mai mare parte a meciului, braşovencele au revenit în final, marcând golul victoriei în ultimele secunde, prin Sorina Târcă, fiica antrenoarei Mariana Târcă.
După două dispute susţinute pe teren străin, zălăuancele revin miercuri după-amiaza în faţa propriilor suporteri, sperând să „spargă gheaţa” şi pe teren propriu.
„Va fi un meci dificil, cu o echipă care, în proporţie de 90 la sută, evoluează în aceeaşi formulă de aproape trei ani. HCM Roman are în componenţă jucătoare valoroase, plătite mult mai bine decât ale noastre. Probabil, va fi o partidă chiar mai grea decât cea pe care am susţinut-o duminică, la Braşov”, a afirmat managerul Gheorghe Tadici.
După primele patru etape, HC Zalău ocupă poziţia a IX-a în clasamentul Ligii Naţionale, cu şase puncte acumulate, în timp ce formaţia din Roman se situează pe locul şase, cu şapte puncte.
Meciul dintre HC Zalău şi HCM Roman este programat la ora 18, în Sala Sporturilor. Preţul unui bilet cu loc şi program de meci costă 8 lei, tichetele urmând a fi puse în vânzare începând cu ora 15, la casieria Sălii Sporturilor. Clubul mai are la dispoziţie pentru doritări abonamente cu loc pentru întreg sezonul competiţional, care pot fi achiziţionate la preţul de 100 de lei. Pentru pensionari, valoarea unui abonament este de 50 de lei.
Programul complet al etapei a V-a: Unirea Slobozia – Cetate Devatrans, HC Zalău – CSM Roman, CSM Ploieşti – „U” Cluj, Măgura Cisnădie – Corona Braşov, CSM Bucureşti – SCM Craiova, CSM Bistriţa – HCM Râmnicu Vâlcea, Danubius Galaţi – HC Dunărea Brăila.
Finanţator HC Zalău: Consiliul Judeţean Sălaj. Acţionari: Inserco, Total AS, Ady Com, Damco Press. Sponsor: Cento Group. Colaboratori: Hanul Drumeţilor, Multicom, Brilliant Parc, Meseş Security, Vidalis, Tacon, WestCompany, PMT4 Operation & Services Zalău, Cento Service. Parteneri media: Magazin Sălăjean, Sălăjeanul TV şi Accent Art.
Victorie fara discutie ! sunt mai bune HC Zalau! Cu totii la sala !