Pentru deszăpezirea drumurilor judeţene, Consiliul Judeţean Sălaj pune la bătaie în acest an 1,1 milioane de lei. De întreţinerea pe timp de iarnă a celor aproape 586 de kilometri de drumuri urmează să se ocupe administraţiilor locale dispuse să încheie, în acest sens, acorduri de parteneriat cu CJ Sălaj.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei, acordurile în cauză au fost elaborate, ele urmând să fie trimise unităţilor administrativ-teritoriale pentru semnare, până cel târziu în 15 octombrie. „Până în 15 noiembrie, când demarează programul, Consiliul Judeţean va verifica pregătirea pentru iarnă a primăriilor care au semnat acorduri de asociere”, ne-au mai spus oficialii CJ Sălaj.
Cei 1,1 milioane de lei ar trebui să acopere cheltuielile pe care le implică lucrările de deszăpezire până în 31 decembrie, după care va fi alocată o nouă tranşă de bani, aferentă intervalului 1 ianuarie-15 martie. În cazul în care sumele repartizate nu sunt utilizate integral datorită condiţiilor meteo, diferenţa va puzea fi utilizată pentru întreţinere şi reparaţii pe drumurile judeţene care fac obiectul acordului dintre părţi, pentru înlăturarea efectelor perioadei de iarnă (decolmatări de poduri şi podeţe, desfundări de şanţuri şi rigole, lucrări de cosiri şi defrişări de vegetaţie, tăiere sau completare de acostamente).
Fiecare dintre primăriile care se va arăta dispusă să asigure întreţinerea drumurilor în sezonul rece va primi o sumă direct proporţională cu lungimea şi nivelul de viabilitate al drumurilor care traversează localităţile din raza de acoperire. În lista traseelor pentru care administraţia judeţului va asigura fonduri se regăsesc 52 de porţiuni de drum, ce totalizează 595,7 km, structurate pe patru nivele de viabilitate. Fiecare nivel presupune un termen maxim de la încetarea viscolului ori a ninsorii în care autorităţile trebuie să execute deszăpezirea părţii carosabile. Printre cele mai lungi porţiuni de drum se numără DJ 109E Rus-Cliţ (34,5 km), DJ108A limita cu judeţul Cluj-Românaşi (32,2 km) şi DJ 108G limita cu judeţul Cluj-Vîrşolţ (30,3 km).
Decizia încheierii unor acorduri de asociere cu comunele a fost luată în 2012, după ce pentru lucrările de întreţinere pe timp de iarnă din sezonul 2011-2012 au existat dificultăţi în identificarea unor operatori economici interesaţi de executarea acestor lucrări pe drumurile judeţene.
Iarna trecută, CJ Sălaj a distribuit 2,2 milioane de lei către 38 de comune şi oraşe pentru întreţinerea drumurilor judeţene pe timp de iarnă.
Tot Vicas de la rutiera o câștigat?