Directorii de şcoli, care au depus solicitări, au primit bani pentru reparaţiile şcolilor

Primarul Ionel Ciunt anunţa în urmă cu trei luni, în prima conferinţă de presă după validarea sa în funcţie, faptul că toţi directorii instituţiilor de învăţământ – creşe, grădiniţe, şcoli şi licee – din Zalău care au nevoie de bani pentru reparaţii, reabilitări şi chiar dotări, pot solicita aceste sume primăriei. Cei care şi-au făcut lecţiile cu conştiinciozitate şi au venit la Primărie cu planurile de reparaţii puse la punct, au primt banii, până la ultimul leu.

Au existat şi întâlniri în cadrul Primăriei unde şefii instituţiilor de învăţământ au putut prezenta planurile şi necesarul de reparaţii ori reabilitări, din partea primăriei municipiului nefiind, practic, nicio restricţie în această privinţă. Deşi toate instituţiile de învăţământ din municipiu ar fi avut nevoie, la începerea noului an şcolar, de lucrări de reparaţii ori cel puţin de întreţinere, nu toate s-au prezentat cu cereri şi documente bine puse la punct. Totuşi, un lucru bun este faptul că unităţile care au solicitat bani în acest sens nu au fost deloc puţine.

Astfel, potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Primăriei zalău, Unităţile de învăţământ la care s-au realizat reparaţii curente în anul 2016 sunt: Grădiniţa cu Program Prelungit “Pinochio”, Grădiniţa cu Program Prelungit “Ion Creangă”, Şcoala Gimnazială “Porolissum”, Şcoala Gimnazială “George Coşbuc”, Şcoala Gimnazială “Iuliu Maniu”, Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul”, Grădiniţa cu Program Prelungit “Piticii Isteţi”, Grădiniţa cu Program Prelungit nr.5, Grădiniţa cu Program Prelungit nr.12, Şcoala Gimnazială “Corneliu Coposu”, Grădiniţa cu Program Normal nr.8, Grădiniţa cu Program Normal nr.4, Şcoala Gimnazială “Gheorghe Lazăr”, Liceul cu Program Sportiv  “Avram Iancu”, Colegiul Naţional “Silvania”, Grădiniţa cu Program Prelungit “Căsuţa cu Poveşti”, Liceul de Artă “Ioan Sima”, Liceul Pedagogic “Gheorghe Şincai”, Grădiniţa cu Program Prelungit nr.1, Liceul Tehnologic “Voievodul Gelu”, Liceul Ortodox “Sf. Nicolae”, Şcoala Postliceală Sanitară, Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”, Grădiniţa cu Program Prelungit “Dumbrava Minunată”, Grădiniţa cu Program Prelungit “Voinicel”, Liceul Reformat ”Wesselenyi” şi Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”.

În urma solicitărilor primite de la aceste instituţii, suma totală aprobată de Primăria Municipiului Zalău este de peste 1.060.000 lei, sumă alocată pentru zugrăveli, igienizări şi reparaţii. În ceea ce priveşte situaţia reparaţiilor capitale, acestea au fost aprobate la 16 unităţi de învăţământ: Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian”, Liceul Sportiv „Avram Iancu”, Liceul de Artă “Ioan Sima”, Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai”, Liceul Tehnologic “Voievodul Gelu”, Liceul Ortodox “Sf. Nicolae”, Şcoala Gimnazială “Gh. Lazăr”, Grădiniţa cu Program Normal nr. 13, Grădiniţa cu Program Normal nr.8, Şcoala Primară Stâna, Grădiniţa cu Program Prelungit nr.12, Şcoala Gimnazială “Simion Bărnuţiu”, Şcoala Gimnazială “Iuliu Maniu”, Grădiniţa cu Program Prelungit “Ion Creangă”, Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” şi Colegiul Naţional “Silvania”. Suma totală alocată celor 16 unităţi de învăţământ pentru reparaţii capitale este de 1.584.000 de lei.

Primarul Ionel Ciunt a aprobat toate solicitările privind reparaţiile curente, prin cererile depuse de către directorii unităţilor de învăţământ. Practic, tot ceea ce directorii au solicitat în materie de reparaţii sau reparaţii capitale a fost achitat de Primăria Municipiului Zalău.

 

 

 

 

Leave a Comment