autor: N. Steinhardt
De-aș fi întrebat care-i substantivul cel mai potrivit pentru a le defini atitudinea față de viață, aș răspunde fără șovăire: înrădăcinarea. Prin casa, bătătura și grădina lor – care laolaltă li-s vatră – prin biserica satului, prin locașul de veci al strămoșilor, prin locul de arătură ori de pășune, prin stână, prin orizontul lor limitat în kilometraj, dar nu și în potențe spirituale, sătenii din Rohia, din cât mi-a fost dat să cunosc din întreaga țară a Lăpușului, îmi apar din ce în ce mai limpede a fi înfipți într-o realitate cu desăvârșire nesordidă, neîngrăditoare, nesubjugată vorbelor fără conținut; într-o realitate afectivă amplă și cuminte, la jumătatea drumului (distanței) dintre cer și pământ… Un neam de oameni duri, negrăbiți în a-și acorda prietenia, stima ori încrederea, dar ospitalieri, surprinzător de manierați, neamăgiți, neîncruntați, neposomorâți, iubitori de frumos și chiar de fălnicie, darnici – și mai presus de orice deștepți (anevoie poți interpune un văl între ochii lor și realitate), neiubitori de orice fel de fals idealism, cu gândul la o judecată unde vor fi luate aminte faptele, nu vorbele meșteșugite ori încâlcite.
Monahul Nicolae Delarohia
