Doi tineri bănuiţi de tâlhărie, reţinuţi de poliţişti

Polițiștii sălăjeni au prins duminică, 18 septembrie, doi tineri care sunt bănuiți de comiterea unei tâlhării. Ei au fost reținuți și urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în 16 septembrie, în jurul orei 9, un bărbat din comuna Creaca i-a sesizat pe oamenii legii că a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie. Bărbatul a declarat polițiștilor că în noaptea de 15 spre 16 septembrie,  persoane necunoscute au pătruns în locuinţă prin forţarea uşii de acces şi, prin violență, l-au deposedat de 15 lei și mai multe bunuri ( telefonul mobil, un motofierăstrău, o lantenă etc.).

Cercetările efectuate de polițiști au dus la identificarea a doi suspecţi, ambii din Creaca, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani. Ei au fost reținuți de polițiști în cursul zilei de duminică și depuși în arestul I.P.J.Sălaj, iar luni au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi urmează a fi restituit părţii vătămate.

Oamenii legii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

 

Leave a Comment