Interminabilul sezon al „căpușelor”

Cu riscul deja asumat că mi-i voi ridica în cap, mărturisesc că îi detest pe toți indivizii ăia care stau pe margine de șanț și își beau ajutoarele sociale, lună de lună. La fel îi disprețuiesc și pe nesimțiții care beneficiază de ajutoare (sub orice formă ar fi ele) de la stat și locuiesc „la vilă”, în curtea cărora zac parcate autoturisme de lux, a căror valoare se ridică la zeci de mii de euro. Vă vine sau nu să credeți, nemernicii ăștia, posesori de BMW-uri, Mercedes-uri, Audi etc., cu afaceri trecute pe numele neamurilor, pun mâna, ori de câte ori au ocazia, pe ajutoare sociale, chiar și pe cele alimentare. Trecând peste faptul că, în tot acest timp, în România, sunt nenorociți care mor la propriu de foame, știm că bugetele unor localități, desprinse, parcă, din Evul Mediu, sunt sărăcite de bani, mare parte din cheltuieli ducându-se pe ajutorarea unor oameni certați cu munca și cu bunul simț.
Statistic vorbind, anual, echivalentul a 16 la sută din PIB sunt „păpați” de către asistența socială. Așa cum bine remarcăm, asistența socială înghite mai mulți bani decât Sănătatea, Educația și Apărarea la un loc. O situație mai mult decât penibilă, nu-i așa?
Obișnuiți fiind, încă de pe vremea lui Ceaușescu, să fie susținuți de stat (de aici și extrem de mulți melancolici încă în viață), după Revoluție, acei cetățeni dezavantajați în câmpul muncii, dar și copiii din comunitățile sărace, nu au făcut obiectul unor programe de „reabilitare”, care ar fi redus semnificativ, astăzi, acel procent de 16 la sută din PIB. Cu alte cuvinte, oamenii ăștia, în loc să fi fost transformați în plătitori de taxe și impozite, așa cum era normal, au rămas la același nivel, sau mai rău de atât. Ei bine, de aici și întrebarea: cine are de câștigat de pe urma unei astfel de situații? Fără să fiu deloc cinic, trebuie să admit din capul locului că milioanele de români, care astăzi își iau aceste ajutoare de la stat, fac parte dintr-o extrem de mare și, totodată, de disciplinată armată de votanți. Oare câți dintre primarii perindați pe la conducerea orașelor sau a comunelor au făcut o analiză la sânge a situației acestor asistați? Vă spun eu că sunt extrem, extrem de puțini. De ce? Pentru că, la următoarele alegeri, votul asistatului social cântărește, de exemplu, la fel cu cel al profesorului sau al oricărui plătitor de taxe și impozite. Și-apoi, ia să văd care primar are curajul să-i taie de la rație pe acești puturoși?! Edilul ăla și-ar pierde, cu certitudine, scaunul de sub fund la următorul tur de scrutin. Este dacă vreți, un fel de „troc”, înțelegere nescrisă, între primari și asistații social. Ca să nu spun că, până la urmă, totul se reduce la șantaj sau, de ce nu, la hoție din banul contribuabilului cu bun simț.
Evident, pe votul acestor „căpușe” se bazează și alți aleși când își dau mână liberă la pensii speciale și alte avantaje, fie ei parlamentari sau nu. Ca să nu reamintesc de câteva exemple de prin nu știu ce localități din Moldova sau Oltenia, unde „căpușele” au refuzat sistematic să se angajeze, pe motiv că salariile nu se ridică la nivelul „cunoștințelor” lor. Așa că au rămas acasă, să lenevească în continuare, pe ajutoare sociale. Adică pe banii mei, ai tăi și-a celor care muncesc și își plătesc taxele și impozitele.
Oameni buni, este timpul să conștientizăm că trăim într-un stat al asistaților social care – prin atitudinea și deciziile lor din fața urnelor – ne-au hotărât nouă, celor de bună credință, soarta. Nu e vina lor, la fel cum nu e vina celui care cere, ci a celui care dă. Iar „cel care dă” o va face în continuare pentru că are tot interesul să își consolideze poziția. Da, știm de unde se împute peștele, însă, din nefericire, pe unii dintre noi, mirosul pare că nici nu ne mai deranjează…