Un tânăr de 20 de ani din localitatea Cerîşa a intrat cu autoturismul pe care îl conducea miercuri, 14 septembrie, în poarta unui localnic din Drighiu, după ce s-a urcat la volan deşi consumase băuturi alcoolice.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, tânărul conducea autoturismul părinţilor săi, pe raza localităţii Drighiu, iar într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrases şi a distrus un indicator rutier, gardul de împrejmuire şi poarta de acces a unui imobil. În urma impactului, susţine sursa citată, şoferul a fost rănit uşor. La testarea cu etilotestul, aparatul a evidenţiat o îmbibaţie alcoolică de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.