Reprezentanţii Şcolii de Agenţi de Poliţie din Cluj au anunţat rezultatele la admiterea din această toamnă. Ca de obicei, cei mai buni candidaţi au fost din Cluj, Sălaj, Maramureş şi Alba, care au fost la un pas de punctajul maxim. Din datele furnizate de organizatorii concursului, reprezentanţii comunităţii rome nu prea au fost interesaţi de această oportunitate.
Concursul de admitere sesiunea 2016, organizat de Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, a ajuns la final. După proba scrisă de verificare a cunoștințelor de limba română și o limbă străină (engleză sau franceză), susținută sâmbătă, 10 septembrie, 145 de tineri – 68 de fete și 77 de băieți – au fost declarați admiși.
Dintre tinerii declarați admiși, cei mai mulți sunt din Sălaj, respectiv 19. Apoi, din județul Bistrița-Năsăud – 18, câte 16 din județele Alba și Suceava, 15 din Maramureș, 14 din Bihor, 12 din județul Cluj, câte 6 din Botoșani și Mureș, câte 5 din județele Arad, Gorj și Hunedoara, 4 din Mehedinți, 2 din Satu Mare și câte un candidat din județele Bacău și Harghita.
Doar unul dinte cele 6 locuri alocate minorității rome a fost ocupat, celelalte 5 urmând a fi redistribuite. Cele 3 locuri alocate altor minorități etnice au fost ocupate.
La sesiunea de admitere din acest an, Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca a scos la concurs 150 de locuri.
Oare tinerii care se duc spre adevaratele profesii (ingineri,medici,juristi etc.) nu ar mefita si ei aprecierile pe care le primesc viitorii militieni care sunt prea multi pemp.
Militienii nu acopera numarul de prstalaica tine pe metrul patrat ca tine mai anonimenius de la 15 si 23 alupigus………
Alupigus mai anonimenius de mai sus….