Zvonoteca

# Părinții scot, an de an, bani cu sacul pentru a susține așa-numitul învățământul românesc. Învățământ ce, declarativ evident, se vrea a fi gratuit. De la rechizite, fondul clasei și al școlii, la ore suplimentare, oamenii musai trebe să sponsorizeze din propriile buzunare acest sistem idiot, doar pentru a nu-și pune odraslele în situația imbecilă de a fi arătate cu degetul ca pe niște oi negre. Iar dacă nu am auzit încă vreun părinte care să nu se plângă, pot spune că, tot așa, nu am văzut vreunul dintre ei care să ia atitudine. Așa că ne merităm soarta. Soarta unui popor bolnav, infectat cu virusul obedienței, încă de pe băncile școlii.

# Mult e dulce şi frumoasă, limba ce-o vorbim… sau o scriem, nu-i aşa, colegu’ Edi? S-ar răsuci în mormânt Gheorghe Sion (nu că ai şti tu cine a fost), de-ar citi scriitura ta ce nu are nicio treabă cu duioasa noastră limbă ori de-ar afla despre „salbele de tun” pe care le-ai auzit în cimitir, la ceremonia de înmormântare de sâmbătă. Dar sigur nu-ţi pasă şi sigur vei persevera în perle şi perluţe, altfel ai demostra că ai habar. Şi ştim cu toţii că nu e aşa.

6 Thoughts to “Zvonoteca”

  1. Alfaman

    Nu inteleg de ce e musai sa se duca flori cadrelor didactice. Eventual cand isi serbeaza ziua de nastere.Ar trebui stopat acest obicei!

  2. Anonim

    Daca ar durea prostia Farcas Eduard ar fi in spital. Oare conducerea de la Graiul nu-si da seama sau sunt la fel?

  3. Anonim

    Cum v-ati permis sa-l criticati pe „intelectualul ” de Eduard Farcas, poate nu ati citit articolul lui de azi in care da lecti de gramatica.

  4. Edy

    Mai era unul intransigent la fosta Nazuinta ca si Iedy/sic!
    Unu Marius a lui Darie,a lui Darius(ca Darie,a lui Darie a lui Darie cum zicea ala in filmul
    Acuma saracu si ala serveste pe la nunti,inmormantari,linge blide lucra pe un blid de zama si culege snitele prin restaurante.
    Sigur,munca nu-i rusine,dar e bine sa-ti dai de rand,ca,care frunza pica jos nu mai urca unde-o fo….
    A mai aparut azi un articol schilod si analfabet in foaia Iedy/Yeti intitulat-Zilele salajeanului Dacian Ciolos in fruntea sunt numarate de presedintele Iohannis-
    Intreb si eu pe Edy,in fruntea cui mai pui de dac?

  5. Edy

    Edy Foarkoash ca si Voash!

  6. Anonim

    De fapt in acel articol de pe Graiul olimpicul Farcas ne da si o lectie de istorie, pacat ca nu a reusit la bacalaureat sa impresioneze cu cunostintele lui de istorie.

Leave a Comment