La alegerile parlamentare din 11 decembrie sunt aşteptaţi la urne 196.860 de sălăjeni, potrivit ultimelor informaţii publicate în Registrul Electoral întocmit în baza datelor transmise de către primării. Doar 44 la sută din totalul alegătorilor sunt domiciliaţi în mediul urban, astfel: în Zalău, 57.711 de persoane cu drept de vot, în Şimleu Silvaniei, 13.610, în Jibou, 9.613, iar ân Cehu Silvaniei, 6.460.
Dintre comune, cei mai mulţi alegători sunt înregistraţi în Sărmăşag (5.360), Crasna (5.263), Hereclean (3.146), Bălan (3.107), Surduc (3.096), Pericei (3.095) şi Bobota (3.070). Sursa citată arată că 34 de comune au mai puţin de 2.000 de persoane înscrişi în Registrul Electoral, cei mai puţini fiind în Zalha (734), Lozna (812), Zimbor (819), Treznea (835) şi Carastelec (837).
Informaţiile din Registrul Electoral se actualizează lunar, fiind eliminate la propunerea primăriilor persoanele decedate şi fiind înscrise persoanele care împlinesc 18 ani, căpătând dreptul de vot sau cărora le expiră suspendarea drepturilor electorale dispusă prin sentinţe judecătoreşti.
Pe site-ul www.registrulelectoral.ro şi introducând CNP-ul şi numele, alegătorii pot afla secţia de votare la care sunt arondaţi şi la care pot vota, cu toate datele de localizare a acesteia.
În Zalău mai multi alegători decât locuitori,în Sălaj aproape egali.culmea este ca nimeni nu pare a fi deranjat de aceste absurdități.
-Poate la referendumul urmator!
Se pare că în România nu există doar un județ Teleorman: sînt cam mulți alegători în Sălaj, 196.860 din doar 217.895 locuitori. I-o fi pus și pe cei din cimitire?
În Șimleu, din 14.436 locuitori, 13.610 apar ca alegători (să fie doar 826 pînă în 18 ani? – sugari, grădinițe, școli și licee).
Oricum, pe mine să nu mă aștepte vreodată vreun politruc să merg la vot!
De aşteptat, pot să aştepte mult şi bine, la vot vor merge bogătanii cu slugile lor, eventual câţiva prostovani. Încrederea în parlament a ajuns la 4 %, e clar că acest regim este menţinut în vârful baionetelor americane, nu se bucură de încrederea românilor . Români, treziţi-vă, nu mergeţi la vot, cum o să fac şi eu, mai bine să rămână guvernul tehnocrat neînregimentat porcilor de la partid !