Marii anonimi – dascălii

Prof. Irina Goanţă

Cuvântul “dascăl” provine din grecescul „didaskalos”, având semnificaţia „cel care învaţă pe altul” şi are chemare pentru aceasta, cel care luminează conştiinţe. Marii dascăli români (Gheorghe Lazăr, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Andrei Şaguna, Mihail Kogălniceanu, Spiru Haret, Ion Heliade Rădulescu, Vasile Pârvan, Nicolae Densusianu, Nicolae Păulescu, Nae şi Tache Ionescu, Grigore Moisil, Gheorghe Ţiţeica şi mulţi alţii) au trasat drumul istoric al devenirii naţiunii noastre, şi-au adus contribuţia la formarea unui popor cu o cultură bogată, cu tradiţii şi datini care ne atestă identitatea, situând cultura românească în panteonul culturii universale.
De-a lungul anilor, toate performanţele elevilor şi studenţilor s-au datorat dascălilor. Cu voia sau fără voia noastră, în spatele fiecăruia dintre noi, celebru sau modest , bogat sau sărac, se află un dascăl, iar rostirea cuvântului „școală” sugerează cel mai adesea chipul învățătoarei sau al profesorului. Sunt oameni obişnuiţi, marii anonimi pe umerii cărora se sprijină instituțiile de învăţământ și, de ce să n-o spunem, țara, însăși. Apreciind munca şi rosturile ei ca valori supreme ale existenţei, dascălii vor ca elevii lor să devină oameni buni, înţelegători, deschişi la nevoile celor din jur, au în vedere crearea capacităţii de a distinge între bine şi rău, între frumos şi urât şi agreează tipul de educaţie, prin care se acordă atenţie actului formativ de cultivare a spiritului care duce la atingerea esenţei umanului. Rezultatele obţinute dau măsura acestor dascăli cu o vocaţie pedagogică înnăscută şi oameni cu vocaţie umană autentică, dăruindu-se muncii de instruire şi educare a elevilor, de formare a unor caractere. Meseria de dascăl este frumoasă, dar foarte solicitantă. În sat sau în oraş, munca dascălului e la fel de grea. Copiii sunt peste tot la fel, şi buni, şi năzdrăvani, şi curioşi, şi năstruşnici, au cu toţii întrebări şi visuri. Datoria dascălilor este să-i facă să creadă că visurile lor pot deveni realitate şi că depinde de ei ca aceasta să se întâmple. Iar dascălii fac acest lucru. Figuri senine, luminoase, zâmbitoare, cu priviri calde, blânde şi ocrotitoare, datorită pregătirii lor intelectuale, îşi dovedesc din plin calitatea de „suflet” al comunităţii în care îşi petrec majoritatea timpului.
Fie că sunt directori, consilieri cu proiecte şi programe, simpli învăţători sau profesori, experţi sau formatori, dascălii au şansa, prin contacte directe, să afle mai bine ce-şi doresc părinţii, ce aşteptări au de la şcoală, să fie mai aproape de elevi şi de nevoile acestora, de aşteptările şi idealurile lor, dar şi de problemele cu care se confruntă. În calitate de consilieri cu proiecte şi programe, dascălii cunosc specificul activităţilor extraşcolare ale elevilor, în ce măsură acestea sunt necesare şi cât influenţează formarea personalităţii viitorului adult. Prezenţa elevilor şi studenţilor la concursuri judeţene, interjudeţene, naţionale şi chiar internaţionale, la competiţii sportive, expoziţii, spectacole, în excursii şi tabere de vară, schimburi de experienţă, parteneriate, editarea revistelor şcolare se răsfrânge benefic asupra formării lor şcolare şi integrării în societate.
A fi dascăl înseamnă o responsabilitate deosebită, o chemare şi o provocare extraordinară. Şi dascălilor le plac provocările, le place să abordeze tot ceea ce pare imposibil, le place să lucreze cu copiii, cu oamenii, le place să vadă că rămâne ceva în urma lor. Şi ce poate fi mai frumos pe lumea asta decât să ştii că ai contribuit cu ceva la formarea unui copil, la fericirea şi succesul lui în viaţă?
Dascălul este un OM adevărat, extraordinar, cu suflet mare…, o persoană deosebită, agreabilă, cu o gândire creativă, cu o abilitate de a găsi soluţii şi la problemele care par de nerezolvat. Dascălul este un om al oamenilor, munceşte neobosit pentru copiii şi tinerii pe care îi educă şi îi formează cu responsabilitate, cu dragoste, convins fiind că reconstrucţia economică şi morală a ţării noastre are o mare şansă prin aceşti copii şi tineri. Este omul care ne-a călăuzit pașii pe calea descoperirii pasiunii pentru o anumită disciplină, care ne-a marcat existența. Așadar, mereu să ne amintim de cei care ne-au sădit sămânța cunoașterii în suflete și să le dăruim florile recunoștinței.
Normal ar fi ca, măcar anual, să li se recunoască meritele profesionale acestor mari „anonimi” din spatele catedrei, care au pregătit, nu pe prea mulţi bani, generaţii după generaţii de elevi şi studenţi, cărora le-au transmis încrederea în propriile capacităţi, în victoria competenţei, a cinstei, adevărului, dreptăţii şi moralităţii. Să ne gândim cum poate fi un dascăl răsplătit, astfel încât satisfacţia să fie pe măsura muncii sale. Dascălii merită toată stima şi respectul nostru pentru profesionalismul şi devotamentul de care dau dovadă în activitatea desfăşurată cu tinerele generaţii.
Şi, totuşi, de ce în perioada postrevoluţionară dascălul român este denigrat, defăimat, sfidat, înjosit şi batjocorit?! Vinovaţi sunt tot dascălii care au avut în grijă spre formare intelectuală şi, mai ales, morală inclusiv pe guvernanţi şi parlamentari. Cu prilejul noului an şcolar, eu sunt alături de aceşti oameni minunaţi, cărora le doresc multă sănătate şi să rămână un model de slujire a şcolii româneşti, de ataşament faţă de nobilele ei idealuri. La mulţi ani, dragi colegi!