Polițiştii sălăjeni au desfășurat, în perioada 18-31 august, o acțiune pentru depistarea persoanelor care dețin ilegal arme și pentru prevenirea și combaterea braconajului cinegetic. În umra verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat 11 infracțiuni şi au ridicat cinci arme, 18 cartuşe letale, 89 de cartuşe neletale și o lunetă, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.
Potrivit sursei citate, la acțiune au participat polițiști specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase și polițiști de la ordine publică, care au avut ca scop identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor bănuite de comiterea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, contrabandă calificată și braconaj cinegetic.
În acest context, a fost efectuată o percheziţie domiciliară, două controale la persoane juridice și opt la persoanele fizice deţinătoare de arme, precum și o acțiune de verificare a poligoanelor de tir. Astfel, au fost ridicate în vederea confiscării cinci arme, dintre care patru letale și una neletală. De asemenea, dintre armele ridicate, patru sunt de vânătoare și o armă de tir sportiv cu aer comprimat. Totodată, au fost indisponibilizate 18 cartuşe letale, 89 de cartuşe neletale și o lunetă.
Polițiștii au constatat 11 infracțiuni, dintre care șase prevăzute de Codul Penal, patru infracțiuni la Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic și o infracțiune prevăzută de Codul Vamal.
Braconaj!!veniti la Zimbor an timpul noptii, dezastru!