„Sportul e un mod de viaţă”, spunea premierul Dacian Cioloş într-una din zilele trecute, încercând , probabil, să facă uitat rezultatul dezamăgitor pe care România l-a înregistrat în acest an la Jocurile Olimpice. Am luat patru amărâte de medalii, pentru că a cincea s-ar putea să o pierdem, un bilanţ catastrofal. Spunem că iubim sportul, că ne interesează de copiii noştri, la fel spun şi mai marii Comitetului Olimpic şi Sportiv Român sau ai Ministerului Tineretului şi Sportului, însă, parcă nimeni nu vrea să facă nimic pentru a îmbunătăţii situaţia acestui sistem care, de la un an la altul devine tot mai mizer. Ne-am făcut de râs la Rio încă din primele zile, când sportivii şi antrenorii au constatat că echipamentul este unul contrafăcut, însă unul pe care COSR a „virat” bani grei, ca pentru unul original. Sportivilor li s-a părut ciudat încă din momentul în care au constatat că etichetele interioare, cele albe, de pe tricouri, care sunt cusute şi pe care sunt trecute firma şi ţara producătoare, au fost tăiate. În loc de numele firmei italiene Kappa, pe etichete era trecut numele unei alte companii de haine, Sol’s Europe din Franţa. Este strigător la cer că astfel de mârşăvii au loc chiar şi la cel mai mare nivel al sportului, iar cu astfel de hoţii, ne întrebăm cum să le mai cerem copiilor noştri sau tinerilor de pe stradă să practice sportul. Sportivii au fost trimişi la Rio ca nişte soldaţi aruncaţi în luptă fără armă şi scut. Paula Todoran, reprezentanta Sălajului, a plecat spre Brazilia în data de 8 august, cu toate că, iniţial, fusese anunţată că va pleca cu şapte zile mai devreme. A avut doar câteva zile la dispoziţie pentru a se acomoda cu clima şi cu toţi ceilalţi factori extrem de importanţi pentru un maratonist. Federaţia de Atletism nu a susţinut-o în pregătire, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul Danielei Cîrlan, o altă sportivă legitimată la CSM Zalău, dar cu toţii aşteptau rezultate notabile.
Aruncăm cu pietre în sportivi şi antrenori pentru rezultatele modeste obţinute de sportivii noştri la Rio, când, de fapt, principala problemă o reprezintă sistemul defectuos din România şi mafia care îşi înfinge tot mai mult „tentaculele” până şi în domeniul sportului. Au fost federaţii care nu au susţinut aproape deloc sportivii în pregătire, iar unii preşedinţi chiar au avut curajul să afirme: „păi ce vreţi mai mult, doar nu aveţi obiectiv de medalie”.
Sportul românesc a ajuns într-un moment zero, un în care este nevoie de o schimbare majoră, începând de la mentalitate. Trebuie pus accentul pe sportul şcolar, pe sportul de masă, abia apoi să avem pretenţii ca sportivii noştri să aspire la medalii într-o competiţie europeană sau mondială.
Atâta timp cât la şcoală, copiilor li se predă matematică, română sau orice altă materie în afară de educaţie fizică, părinţilor le va fi greu să-i convingă acasă cât de importantă şi benefică este mişcarea. Tinerii văd că sportul românesc devine de la un an la altul un pom de pe care cad fructele înainte ca ele să fie coapte, iar în aceste condiţii, nu ne putem mira că încet, încet, dispare şi ultima fărâmă de dorinţă şi voinţă.