Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR) a lansat un CallCenter – 0310.80.80.90 – unde bolnavii pot semnala lipsa unor medicamente din farmacii. Asociaţia va contacta distribuitorii sau producătorii şi va monitoriza remedierea acestor situaţii.
Pentru a ilustra necesitatea înfiinţării acestui serviciu, preşedintele APCR, Cezar Irimia, a dat exemplul pacientelor cu cancer mamar care au suferit masectomii şi care au serioase probleme în a-şi procura din România medicamentele necesare. Potrivit spuselor sale, peste 150.000 de paciente cu cancer mamar îşi procură medicamentele necesare din Bulgaria sau Ungaria, pentru că nu le găsesc pe piaţa românească.
„APCR va prelua aceste apeluri, va contacta distribuitorii sau producătorii şi se va monitoriza remedierea acestor situaţii. Dorim extinderea acestui serviciu, astfel încât să preluăm şi alte sesizări ale pacienţilor privind birocraţia sistemului medical“, a precizat Irimia. În cazul în care criza este una acută, aceştia, în timp, vor putea să depună şi plângeri împotriva Ministerului Sănătăţii.