Problema curăţeniei în municipiul Zalău este, de mulţi ani, una ce nu pare să îşi găsească rezolvare. Nu mai este niciun dubiu în faptul că trăim în unul dintre cele mai insalubre oraşe din Transilvania. “Gunoi” este cuvântul care defineşte străzile şi cartierele zălăuane, iar acest lucru reprezintă, de departe, cea mai urâtă şi greu de şters pată pe cartea de vizită a municipiului.
Brădet, Dumbrava Nord, Simion Bărnuţiu, Păcii, Porolissum şi Astralis, sunt cartierele şi zonele aflate, la propriu, sub asediul deşeurilor de tot felul. Strada “Gheorghe Doja” din municipiu, sau „Clujului” cum este cunoscută, oferă, mai ales în zilele de weekend şi prima zi a săptămânii, un tablou al neglijenţei, mizeriei, lipsei de bun – simţ şi dezinteres total al faţă de imaginea acestui oraş. Această stradă este, aşa cum bine ştim, cea mai mare poartă de intrare-ieşire din Zalău, astfel încât ea reprezintă prima impresie pe care şi-o face orice turist sau trecător care intră în oraş, ori îşi încheie trecerea prin municipiul nostru. Nu am cum să redau în cuvinte, pentru a dimensiona tabloul la adevărata lui urâţenie, ceea ce oferă gunoiul existent în permanenţă, de sus, de la intrarea în municipiu, şi până jos, în uşa Primăriei, mergând în continuare către cartierele zălăuane. Gardul viu, acolo unde mai există, este înţesat cu ambalaje, sticle de plastic, cutii de bere, coşurile de gunoi se rup sub grutatea sacilor menajeri aruncaţi, trotuarele mustesc de jeg şi ambalaje aruncate de oameni care ne trimit, ca grad de civilizaţie, în evul mediu.
Gardul viu – în fiecare sfârşit de săptămână, împodobit cu gunoaie
Spaţiile verzi sunt şi ele sufocate de PET-uri, hârtii, reclame la hypermarketuri, pe sub balcoane vezi cutii de bere, de suc, inclusiv cutii de vopsea de păr aruncate de pe ferestrele apartamentelor. Aerisirile şi spaţiile de pe lângă stâlpi, pline şi ele. Orice gaură, spaţiu, crăpătură are în el gunoi: tot ce există pe rafturi în magazine, există pe trotuare şi, ceea ce e cel mai dureros, pe spaţiile verzi ori gardul viu. Coşurile “citadinilor” sunt de cele mai multe ori pline-ochi, majoritatea având pe lângă ele saci menajeri, pentru că e un obicei la noi ca locatarii blocurilor să pună sacii de gunoi în coşurile stradale. De spaţiile din jurul tomberoanelor AVE nici nu mai are sens să mai amintim, pentru că nimic nu stă în calea cetăţenilor certaţi cu civilizaţia: depozite de gunoi sub formă de munţi, în jurul fiecărei cuşti AVE, prin urmare, bani aruncaţi pe geam de această societate: efect zero!
Centrul este şi el asediat, coşurile de gunoi, atunci când sunt golite, arată de îţi vine să o iei la fugă: jegul stratificat pe ele, soioase, urât mirositoare, scorojite. Dacă ar fi revopsite iar ulterior s-ar folosi sacii menajeri, lucrurile nu ar mai arăta atât de urât iar munca celor care fac curăţenie s-ar simplifica. Citadin face cât şi ce poate. Oamenii sunt puţini, şefii – aceiaşi de decenii, dotările – vai de capul lor – ştiţi povestea. Cu toate acestea, indiferent cât de bine şi-ar face treaba societatea care curăţă oraşul, sau cine sau ce ar fi în locul acestei societăţi, fără grija, sprijinul şi conştiinţa oamenilor, orice efort ori muncă sunt zadarnice! Aşa cum se spune că „omul sfinţeşte locul”, în Zalău, este prăpădul pe Pământ. Aici omul nenoroceşte şi batjocoreşte locul. Omul needucat, nesimţit, omul pe care îl doare în dos de efortul cuiva, fie că este Primărie, fie că este muncitor care strange gunoiul, fie că este un cetăţean care, şi el, adună de pe jos, aşa cum am văzut în multe rânduri. Nesimţirea învinge, din păcate, un Zalău care pare tot mai înfrânt, din toate direcţiile.
Ce facem cu cetăţenii nesimţiţi?
Luaţi orice stradă doriţi din Zalău şi vedeţi cum arată sub aspectul curăţeniei. Luaţi fiecare cartier, trotuar, intrare în instituţie, alegeţi orice zonă doriţi şi o sa constataţi în ce oraş trăim. Lăsând la o parte vina celor plătiţi să facă treabă şi nu o fac, principalul vinovat în această ecuaţie a dezastrului este cetăţeanul. Din păcate, dintre toate municipiile din Transilvania, Zalău pare de departe cel mai murdar. Mergeţi în Bistriţa, Târgu Mureş, Alba Iulia, Oradea etc. Mergeţi şi mai departe, până în Sfântu Gheorghe. Lingi de pe trotuare. Flori peste tot. Oamenii au grijă şi păstrează ceea ce societatea responsabilă de curăţenia din oraş prestează zi şi noapte. Există un tandem, un respect reciproc pe care doar bunul simţ şi educaţia le oferă, între cei care curăţă şi oamenii din oraş care păstrează cu sfinţenie orice spaţiu, curat şi primitor.
Din păcate, la noi e aşa dintotdeauna. Niciodată nu a fost luată o măsură concretă, drastică, capabilă de rezultate vizibile. Nimeni nu înţelege că trebuie tăiat în carne vie, până nu ne îmbolnăvim. DSP-ul doarme, nicio treabă, nicio responsabilitate, şi nu se implică; în Primărie numai de asta nu este timp, în rest, literalmente nu ştii, ca cetăţean corect şi civilizat, ce să mai faci. Aceleaşi declaraţii sterile şi aceeaşi impotenţă, indolenţă şi lipsă de acţiune. Deşi am scris şi am exemplificat cu albume foto, de nenumărate ori, Primăria, prin consilierii locali şi angajaţii plătiţi de noi, nu a făcut niciodată nimic concret, vizibil, în această problemă. Avem, pe mai departe, cel mai jegos oraş din această regiune a ţării şi a Europei, indiferent cât de rău ne face această constatare, acesta este adevărul!
Degeaba curăţă Citadin: prost-crescutul învinge mereu!
Fără doar și poate, consilierii locali şi conducerea Primăriei trebuie să facă ceva în acest sens. Trebuie gândită o strategie, un plan de măsuri, trebuie ca acest gest incalificabil, al aruncatului pe jos, să fie aspru pedepsit. Poliţia locală a dat trei amenzi, şi acelea în “dorul lelii”, în ultimul an. Este adevărat faptul că nici ei nu pot păzi trotuarele sau coşurile de gunoi ori cuştile AVE, mereu, pentru că nu au cum. Am avansat, ca propunere, idea unui sistem competent de camere de luat vederi cu care să împânzim literalmente oraşul, pentru că altfel, nu se mai poate, oamenii aceştia trebuie determinaţi, cumva, prin sancţiuni adevărate, să nu mai repete niciodată acest gest, al aruncatului pe jos. Amendă de 1.000 de lei, domnilor consilieri, domnule primar, domnilor viceprimari! Amendă cât să-l lase pe “om” fără niciun leu, toată luna! Investim în atâtea lucruri inutile, însă exact acolo unde urlă de durere ceva, întoarcem spatele. Avem în Consiliul Local medici, profesori, ingineri, avem un primar care ne-a promis că va face tot ce-I stă în putinţă să schimbe faţa acestui oraş, un om pe care majoritatea zălăuană l-a creditat la alegeri după ce a promis că va încălța, la propriu, împreună cu cei din conducerea instituției, cizmele de șantier – sunt oameni pe care i-am ales să aducă o schimbare, după 12 ani, în acest municipiu. Aceşti oameni trebuie să înţeleagă, cât mai repede posibil, două lucruri importante: faptul că suntem – acesta este adevărul – cel mai murdar oraş din Ardeal (câştigăm detaşat indiferent cu ce localitate intrăm în competiţie) şi, în al doilea rand, faptul că indiferent în ce investim, ce clădiri mai reparăm sau ce pieţe refacem, dacă oraşul nu este curat, totul este egal cu zero şi orice proiect rămâne în umbra hidoasă a gunoiului!
Cea mai importantă emblemă a unei comunităţi este curăţenia
Este ruşinos ca cineva să îţi reamintească faptul că cel mai important lucru, oriunde şi oricând, este curăţenia. Pe trupul tău, pe hainele tale, în casa în care locuieşti, în faţa casei sau pe scara blocului. Cât despre oraş, curăţenia este ceea ce fiecare om vede, localnic sau străin, dincolo de orice altceva. Fără excepţie, toţi cei pe care i-am primit, ca oaspeţi, în ultimii ani, m-au întrebat ce se întâmplă aici, pentru că nu au mai văzut nicăieri atâta mizerie. Oare ce este atât de greu de înţeles în faptul că aceasta este emblema decisivă a unei comunităţi, asta defineşte o urbe, că asta reprezentăm noi, de fapt! Ce să facem ca să putem scăpa de aceşti oameni, ce să facem să-i determinăm să nu mai arunce gunoiul peste tot? Pe ordinea de zi la ultima şedinţă a Consiliului Local au fost 40 de proiecte, niciunul însă nu făcea referire la această problemă de viaţă şi de moarte. Poate la următoarea, curăţenia oraşului va avea mai mult noroc.
Şi nu, nu e vorba neapărat de musafiri, ci de noi, cei care trăim aici şi care nu mai ştim ce să facem cu aceste societăţi care ne toacă banii dar, mai ales, cu oamenii, tot mai mulţi, care îşi bat joc de fiecare colţ de stradă, de trotuar sau spaţiu verde din oraş! Iar dacă cei care ne conduc deja de peste două luni vor face, pe mai departe, exact ceea ce au făcut şi ceilalţi, atunci este mai mult decât clar că suntem ceea ce am fost, şi vom rămâne la fel: cel mai murdar şi trist municipiu, cu cei mai mulţi aşa-zis „cetăţeni” care aşa vor să trăiască: în gunoi, “ţigănie” şi urât! Sperăm totuși ca măcar acum, în al doisprezecelea an şi al doisprezecelea ceas, să reuşim, împreună, să ne schimbăm.
Brădet
Strada Unirii
Zona Spital
Dumbrava
Gheorghe Doja
Spital
Centru -Piata
Intrare Inspectoratul Scolar
Gheorghe Doja
Felicitari Ionel Ciunt, Tiberiu Marc, Pop Gheorghe si Iuliu Nosa!
Nu este vina noului primar. Va fi vina lui daca peste un timp, lucrurile vor sta la fel cum au stat 12 ani. In plus, faptul ca avem atatia needucati, ori oameni care chiar asa se comporta si acasa, poate sa vina si primarul New York ului ca tot degeaba! Asteptam sa vedem ce strategie aplica primaria pentru ca intr-adevar mizeria e mare si oamenii necivilizati doar prin militarie si amenzi mai pot fi pusi la punct.
Exact, nu primarul e de vina pt.aboslut toate neregulile din orasul asta! Ca nu poate primarul sa pazeasca cu o bota si sa-i dea peste mana fiecarui individ care arunca cu nesimtire pe langa cosurile de gunoi. A, da, daca sunt pline ochi cosurile, containerele iar cei responsabili cu ridicarea gunoaielor nu-si fac treaba la timp, in cazul asta da..si primarul ar avea ceva de spus si raspuns!
Asteptam masurile noii conduceri din primarie, orasul e foarte murdar. cei care au plecat de pe scaune nu au facut nimic in acest sens, acum, lucrurile incep sa se miste dar vrem sa vedem si la curatenie schimbari. Cosurile de gunoi din centru sunt pline de sambata pana luni dupa amiaza si pe jos la fel mizerie de nedescris. Doar amenda sau gazeta de perete cu poze la Primarie, ii mai poate educa pe oameni.
La „Panoul de onoare sau rusinii” cu ei! Cum era pe vremuri, cu foto puse la „asa DA/asa NU”, in fata primariilor! Sa vezi cum se mai raresc nesimtitii..
Ati punctat f bine in articol: Educatia oamenilor. De ea depinde totul inclusiv efortul primăriei! Daca oamenii sunt asa cum sunt este degeaba din păcate.
Da,este nevoie de mai multe cosuri de gunoi stradale, multe s-au distrus sau au disparut, cum ar fi cele din pasaj-centru… nu dau „bine”langa terase!