autor: David Hume
Volumul de faţă cuprinde două texte fundamentale din opera marelui filosof scoţian: Dialoguri asupra religiei naturale – unde Hume pune în discuţie mai multe argumente filosofice importante în favoarea existenţei lui Dumnezeu, printre care argumentul teleologic şi cel cosmologic – şi Istoria naturală a religiei, în care cercetează originea credinţei şi apoi urmăreşte dezvoltarea acesteia de la politeism la monoteismul dogmatic. Reunite, aceste două opere constituie cea mai zguduitoare critică la adresa argumentelor şi dogmelor religioase întreprinsă vreodată de un filosof. Relevanţa acestor două texte în dezbaterile actuale din domeniul filosofiei şi antropologiei moderne sunt o mărturie a influenţei şi fertilităţii gândirii unui autor care a scris un capitol important din cercetarea şi înţelegerea religiei că fenomen natural.
„Ce nobil privilegiu pentru raţiunea umană să ajungă la cunoaşterea fiinţei supreme şi, pornind de la lucrarea vizibilă a naturii, să poată infera un principiu atât de sublim cum este creatorul! Dar să considerăm şi reversul medaliei. Să aruncăm o privire asupra majorităţii popoarelor şi epocilor. Să examinăm principiile religioase care au dominat de fapt în lume. Cu greu vom ajunge la convingerea că sunt altceva decât visele unor oameni bolnavi. Sau poate le vom consideră mai degrabă nişte fantezii jucăuşe.”
David Hume
Cartea poate fi comandată de la http:www.edituraherald.ro