În ultimele luni, nu a existat nici un sfârşit de săptămână fără evenimente rutiere pe drumurile judeţene, evenimente care au avut şi au în continuare, consecinţe grave şi deosebit de grave. Nici weekend-ul trecut nu a făcut excepţie, astfel încât cinci participanţi la trafic au ajuns la spital – dintre care doi în stare foarte gravă. Dacă mai adăugăm şi pagubele materiale produse, pe cale de consecinţă, în urma acestor evenimente ce puteau fi evitate printr-o conduită adecvată şi prin respectarea regulilor de circulaţie rutieră, avem tabloul complet al unui weekend obişnuit, pe şoselele sălăjene.
În dimineaţa zilei de sâmbătă, 6 august, un bărbat de 57 ani din Sici, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1H, la intersecţia cu strada Oltului din Şimleu Silvaniei, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de autoturismul care circula în faţa sa, condus de o femeie de 45 ani din Zalău, şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, ambii conducători auto şi pasagerul din autoturismul condus de zălăuancă, au suferit leziuni uşoare. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Două ore mai târziu, un jibouan de 57 ani, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe strada Stejarilor, din Jibou, a acroşat un copil de cinci ani, din localitate, care traversa strada prin loc nepermis. După producerea accidentului, şoferul a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiei, fiind identificat la scurt timp. Evenimentul s-a soldat cu rănirea uşoară a pietonului. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
În aceeaşi zi, la ora 17, un alt eveniment rutier s-a produs pe drumul judeţean 103 N. Un bărbat de 48 ani, din Jebucu, conducea tractorul pe drumul menţionat şi din cauza faptului că nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de autoturismul care circula din sens opus, condus de un tânăr de 24 ani din Sfăraş, a intrat in coliziune frontală cu acesta. Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că nici tânărul nu a păstrat o distanţă laterală suficientă faţă de participantul la trafic. În urma coliziunii, şoferul autoturismului a fost rănit grav.
Puţin după ora 23, un alt accident a avut loc pe raza localităţii Gîlgău. Un bărbat în vârstă de 73 de ani a fost victima unui eveniment rutier petrecut pe Drumul Naţional 1G. Accidentul a fost produs de o tânără de 27 ani, din comuna Bălan, care, în timp ce conducea autoturismul prin localitate, l-a acroşat pe bărbatul care traversa strada prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma impactului, pietonul a fost accidentat grav. În toate aceste cazuri, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Datele privind accidentele rutiere ne-au fost furnizate de Biroul de presă al IPJ Sălaj.