Ediţia a IV-a a „Cupei Meseş” la automobilism sportiv s-a desfăşurat sâmbătă, pe traseul „Treznea – intersecţia cu DN1F”, 34 de piloţi din ţară aliniindu-se la startul cursei. Participanţii au reprezentat cluburi din Satu Mare, Zalău, Baia Mare, Oradea, Sibiu, Cluj-Napoca, Timişoara, Reşiţa, Gherla şi Deva. Sălajul a fost reprezentat de Szabo Robert, care a participat cu automobilul Subaru Impreza şi de David Sergiu Adrian, care a condus un Seat Cordoba.
Cel mai tânăr participant al ediţiei din acest an a fost Iocsak Natalia Ramona, din Satu Mare, care a împlinit de curând 13 ani, aceasta participând la categoria juniori. Pentru Iocsak Natalia a fost prima participare la Cupa Meseş şi a doua la un convurs de Viteză pe Traseu Montan, sătmăreanca fiind dublă campioană naţională la Rally Sprint.
Evenimentul de sâmbătă a fost organizat de sucursala Sălaj din cadrul Automobil Club România, Clubul Sportiv Auto Karting Rider’s Satu Mare şi Primăria Treznea.
Vom reveni cu rezultatele în ediţia de mâine.
5 august, ora 12:45 – HC Zalău-NKSE Elore Bekescsabai 20-21 (10-9)
5 august, ora 16:00 – HC Zalău-Iuventa Michalovce 21-26 (9-9)
6 august, ora 12:00 – HC Zalău-Kisvardai KC 25-27 (11-15)
Bravo Adi.